Înfrângere usturătoare pentru conservatorii cancelarului Merkel

0
314

Conservatorii cancelarului german Angela Merkel au suferit ieri a doua înfrângere electorală în două săptămâni, sprijinul pentru Uniunea Creştin-Democrată (CDU) ajungând la cel mai scăzut nivel de după reunificarea Germaniei la un scrutin regional din landul Berlin, din cauza îngrijorărilor privind politica de deschidere faţă de imigranţi adoptată de şefa guvernului, transmit Reuters şi AFP.

Alternativa pentru Germania (AfD), partid populist şi antiimigraţie, a obţinut 11,5% din voturi, înregistrând un avans substanţial, profitând în special de nemulţumirea electoratului faţă de decizia din urmă cu an a Angelei Merkel de a deschide graniţele pentru refugiaţi, relevă un exit poll transmis de postul public de televiziune ARD.

angelaCDU nu ar fi obţinut decât 18% din voturi, în scădere faţă de procentul de 23,3% înregistrat la ultimele alegeri din 2011. Social-democraţii (SPD) s-au clasat pe prima poziţie la alegerile de duminică, obţinând 23%. SPD ar putea renunţa acum la coaliţia cu CDU din capitala Germaniei.

Înfrângerea suferită de CDU la Berlin vine la două săptămâni după lovitura electorală primită la scrutinul din landul Mecklenburg-Pomerania de Vest.