Andronescu: Când am semnat raportul, nu exista semnătura secretarului

0
352

61577784Șeful Comisiei pentru învăţământ din Senat, Ecaterina Andronescu (PSD), susţine că a semnat în calitate de preşedinte raportul privind modificarea Legii Educaţiei în sensul amânării concursului pentru directorii de şcoli, însă la acel moment nu exista şi semnătura secretarului. Ea a confirmat luni faptul că la şedinţa comisiei în care s-a adoptat acest amendament secretarul Dumitru Oprea (PNL) nu a fost prezent, raportul nefiind astfel semnat de către acesta.

“Eu pot să spun ceea ce ştiu: s-a terminat şedinţa comisiei, s-a întocmit raportul, am semnat pentru calitatea mea de preşedinte de comisie şi rămăsese să se ia semnătura pentru poziţia de secretar. (…) Când am semnat, nu exista semnătura secretarului. Raportul putea să ajungă în plen şi fără semnătura secretarului şi plenul este suveran, putea să îl întoarcă înapoi la comisie, să ceară o revizuire. (…) Domnul profesor Oprea nu a fost la acea şedinţă, vă confirm acest lucru. Nu a venit”, a precizat Ecaterina Andronescu.

Întrebată dacă se teme de plângerea penală pe care PNL doreşte să o facă împotriva sa, senatorul PSD a replicat: “Trăim în vremurile acestea în care oricine poate să spună orice, dar absolut orice şi să arunce zoaie peste oricine. (…) De ce să mă îngrijoreze (plângerea penală împotriva sa — n.r.). Eu ştiu ce am făcut, nu am niciun motiv să fiu îngrijorată”.