Profesorul craiovean Sorin Liviu Damean „concurează” cu istoricul american Larry Watts la Premiile Brâncoveanu

0
1063

Un universitar craiovean a fost nominalizat la ediţia a II-a a Galei Premiilor Brâncoveanu, alături de personalităţi precum soprana Angela Gheorghiu, academicianul Eugen Simion, coregraful Gigi Căciuleanu, scriitorul Paul Goma, regizorii Andrei Şerban şi Corneliu Porumboiu, actriţa Ofelia Popii şi istoricul american Larry Watts. Este vorba despre prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean, de la Departamentul de Știinţe Sociale al Facultăţii de Drept şi Știinţe Sociale a Universităţii din Craiova, totodată secretar al Secţiei de Știinţe Istorice şi Arheologie din cadrul Academiei Oamenilor de Știinţă din România.

Cea de-a II-a ediţie a Galei Premiilor Brâncoveanu va avea loc pe 1 octombrie, la Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, acolo unde reprezentanţi de marcă ai culturii române vor fi onoraţi şi recompensaţi pentru contribuţia la dezvoltarea unor domenii importante, precum Literatură, Muzică, Arte Plastice, Teatru, Cinematografie, Istorie şi Arhitectură, informează organizatorul evenimentului, Fundaţia Alexandrion.

Ca şi anul trecut, nominalizările, selecţia listei scurte şi decizia asupra câştigătorilor finali aparţin unui juriu extern, independent, format din reprezentanţi ai Academiei Române şi condus de academicianul Dan Berindei. Din juriu mai fac parte Marina Constantinescu, Dana Duma, Filaret Acatrinei, Ioan Scurtu, Dorin Ştefan, Eugen Negrici, Grigore Constantinescu, Magdalena Popescu-Bedrosian şi Dumitru Constantin (secretarul juriului).

Prof. univ. dr. Sorin Liviu Damean a fost nominalizat la secţiunea Istorie a Premiilor Brâncoveanu, pentru volumul „Evoluţia instituţiilor politice ale statului român din 1859 până astăzi” (Fundaţia Magazin Istoric), alături de alţi zece profesori şi istorici. Între aceştia, şi istoricul american Larry Watts – care se ocupă în mod special de istoria României în perioada comunistă –, nominalizat pentru volumul „Aliaţi incompatibili” (Editura RAO, 2014).

„Prin cultură ne formăm ca indivizi şi cred că este foarte important ca în vremuri ca acestea, în care în special ariile umaniste sunt lăsate deoparte, să existe o iniţiativă precum cea a Fundaţiei Alexandrion de a recompensa pe cei care au făcut performanţă în cultură. Mă bucur că, pentru al doilea an la rând, conduc juriul Premiilor Brâncoveanu şi că, împreună, reuşim să facem un mare pas înainte în cultura română”, a declarat academicianul Dan Berindei, preşedintele juriului, citat de Agerpres.

Pentru aceeaşi agenţie de presă, preşedintele Fundaţiei Alexandrion, Nawaf Salameh, a subliniat că „este o datorie morală pe care o avem faţă de moştenirea culturală uriaşă lăsată de voievodul martir Constantin Brâncoveanu”. Potrivit acestuia, ca noutate faţă de ediţia de anul trecut a Galei Premiilor Brâncoveanu, va fi organizată şi o a doua gală, dedicată tinerilor şi rezultatelor lor spectaculoase în cultura română şi care va purta numele lui Matei Brâncoveanu.