Klaus Iohannis va participa miercuri la Consiliul European, apoi va merge în SUA

0
353

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, miercuri, la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema măsurilor privind criza imigranţilor, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale, şeful statului urmând să plece apoi către New York, unde va fi prezent la Adunarea Generală a ONU. Potrivit unor surse oficiale, preşedintele urmează să aibă o întrevedere cu vicepreşedintele SUA, Joe Biden. Summitul extraordinar al Consiliului European este programat să aibă loc în 23 septembrie, la Bruxelles.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi cel al Austriei, Werner Faymann, au cerut un summit extraordinar după ce Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne nu a reuşit ajungerea la o decizie privind distribuirea refugiaţilor. Summitul extraordinar, programat la Bruxelles, are rolul abordării diferenţelor puternice referitoare la schema de distribuire a 120.000 de refugiaţi. Numeroase state UE, în principal central şi est-europene, se opun cotelor obligatorii privind distribuirea imigranţilor. “Convoc un summit extraordinar al Consiliului European miercuri 23 septembrie, la ora 18.00, pentru a discuta despre măsuri în contextul crizei refugiaţilor”, a declarat Donald Tusk, preşedintele Consiliului European. De asemenea, o reuniune de urgenţă a miniştrilor de Interne din statele membre ale Uniunii Europene urmează să aibă loc la 22 septembrie.

Pe de altă parte, preşedintele Kşauss Iohannis are programată pentru luna septembrie o deplasare oficială de aproximativ o săptămână în Statele Unite ale Americii, unde va participa la sesiunea Adunării Generale a ONU, care va avea loc la New York.

Sesiunea Adunării Generale a ONU se va desfăşura în perioada 15 septembrie – 6 octombrie, la New York, subiectul principal al discuţiilor fiind agenda Naţiunilor Unite post 2015, care va stabili strategia organizaţiei mondiale pe următorul deceniu şi jumătate.