Casa de Cultură: Activități cu prilejul Zilei Internaționale a Păcii

0
278

Casa de Cultură “Traian Demetrescu”, în parteneriat cu Consiliul Local al Municipiului Craiova, Cercul de Pictură “Junior Art”, Club ARTI Craiova, Liceul de Arte „Marin Sorescu”, Grădiniţa nr. 43 „Căsuţa cu Poveşti” și Şcoala cu clasele I-VII Izvoare,  organizează o serie de activităţi interactive de pictură şi dans, cu prilejul Zilei Internaţionale a Păcii. Intitulate generic „PACEA – Mesaj Universal”, manifestările vor debuta mâine, 20 septembrie, ora 11.00, la Galeria „Vollard”, cu vernisajul unei expoziții de pictură, şi vor continua sâmbătă, 21 septembrie, ora 12.30, pe platoul din Piaţa „Mihai Viteazul”, cu un spectacol de dansuri, o expoziţie de pictură ș.a.