Rădoi: “Vor exista repercusiuni pentru Papp”

0
475

La finalul partidei cu Hapoel Beer Sheva, terminată la egalitate, scor 1-1, la Severin, antrenorul Universităţii Craiova, Mirel Rădoi, a anunţat că vor fi luate măsuri drastice pentru gestul infantil al lui Papp, care şi-a lovit un adversar la pauză şi a lăsat echipa în inferioritate numerică. Ce a spus antrenorul Ştiinţei după jocul de la Severin:

”Mă așteptam la un meci destul de disputat, dar nu mă așteptam la astfel de evenimente neașteptate. Am făcut o repriză foarte bună în care am avut ghinion. Trebuia să deschidem scorul. Apoi a venit acea nebunie a lui Paul și a trebuit să cedăm teren adversarului. Am încercat să delimităm anumite zone. Ne-am văzut conduși. Mă bucură atitudinea lor după golul primit. Am încercat să profităm de spațiile libere dintre fundașii centrali. Sunt foarte supărat pentru că dacă ar fi fost în timpul partidei, o poziționare greșită, un fault de ultim apărator, astea se pot remedia, dar acesta este cel mai important meci al clubului din ultimii 20-30 de ani și ajungem într-o situație în care am aflat că suntem în zece cu trei minute înainte să ieșim pe teren. A trebuit să renunțăm la Elvir din păcate. Ne-am gândit la el ca să îl avem și pentru partidele din campionat și să atacăm spațiile libere cu viteza lui Ivan. I-am spus că îmi pare rău, dar este pentru binele echipei. Vor exista repercusiuni pentru Papp. Va trebui să plătească o amendă pe care o vom stabili împreună cu clubul. Nu vreau ca după un astfel de episod amenda să fie de doar câteva sute sau mii de euro. Trebuie să suferim cu toții. Va trebui să ne gândim și să aducem un fundaș central măcar pe banca de rezerve. Problema asta poate continua și în campionat. Plănuiam să odihnim un fundaș, dar planurile noastre se cam scutură acum. Sper sa nu fim nevoiți să schimbăm sistemul la meciul cu Chindia. La finalizare sunt decizii de moment. Noi nu le spunem să nu finalizeze acțiunile. Sunt jucători de atac tehnici care vor să intre ca Barcelona cu mingea în poartă. M-am gândit și la următoarea partidă. Sunt situații simple, pe fond de oboseală nu trebuie să joci decisiv. Într-un meci în care am controlat prima repriză cu o echipă foarte bună, dar absentă în prima repriză, pe final puteam pierde partida. Sunt foarte buni acasă, au un joc mai spectaculos, mai elaborat, mai agresiv. Știam că în meciurile în deplasare sunt puțin temători. Va trebui să găsim resurse pentru retur. În campionat vor apărea schimbări. Ușor, ușor, încep să înțeleagă și ideile noaste. Vor înțelege ce au de făcut și cei care nu au jucat”, a declarat Mirel Rădoi la finalul partidei.