Diplomaţia rusă condusă de Serghei Lavrov excelează în abilităţi şi pragmatism. Asta este recunoscut. Foarte seriosul cotidian rus Kommersant –etichetarea aparţine celor de la Nouvel Observateur- dezvăluia la 17 iulie a.c. că în cursul primului summit Biden-Putin, din luna iunie a.c. de la Geneva, liderul de la Kremlin a făcut o ofertă ispititoare omologului său de la Casa Albă: utilizarea bazelor ruseşti din Tadjikistan şi Kirgistan pentru controlarea situaţiei de la distanţă. Ca şi după atentatele din 11 septembrie 2001, Vladimir Putin a dorit o lovitură de poker strategic şi diplomatic. Numai că acum contextul este altul. În faţa pericolului islamist care poate ameninţa atât Washingtonul cât şi Moscova, oferta de cooperare privind Afghanistanul, acest „regat al insolenţei”, ce a rezistat tuturor provocărilor multă vreme, teatru al rivalităţilor, ar putea deveni un laborator al înţelegerii, între Kremlin şi Casa Albă, de-a dreptul insolit în noul război rece, în care se află. Parte a „marelui joc”, Rusia este pregătită să coopereze cu SUA, prin schimbul de informaţii obţinute cu ajutorul dronelor. Teoretic, americanii nu pot refuza o asemenea ofertă generoasă, dar pentru asta trebuie să dea un răspuns cât mai clar. Posibilitatea reconstruirii celulelor teroriste Al-Qaeda, pe teritorul afghan, nu este exclusă, dar nici certitudine. Marţi talibanii au ţinut prima lor conferinţă de presă, evident mult aşteptată, în cadrul căreia au menţionat că vor avea un nou guvern, incluzând toate părţile şi toate grupările etnice, chiar şi femei, dar guvernul va fi unul islamic. Mai exact, talibanii n-ar avea, declarativ, planuri de monopolizare a puterii, după cum a asigurat purtătorul de cuvând Zabihullah Muhahid. Evacuarea diplomaţilor, afghanilor care au lucrat cu aceştia, a actorilor şi jurnaliştilor, militanţilor pentru drepturile omului, se desfăşoară în condiţii dificile la Kabul, în pofida podului aerian instituit duminică. Europa se aşteaptă la un nou val migratoriu, la care doar Turcia ar pute opune zăgăzuire, prin construcţia unui zid de circa 300 km la frontiera cu Iranul, în plină regiune muntoasă, construcţie care a debutat în 2017, prevăzută cu turnuri de control, radare şi poliţişti de frontieră. Situaţia de ansamblu e confuză, în suficientă măsură. Pe de altă parte decizia lui Joe Biden rămâne dificil de contestat. Şi iată de ce. El este după George W. Bush, care a lansat războiul din Afghanistan şi Irak, al treilea preşedinte ales, şi în temeiul promisiunii de a pune capăt „războiului fără sfârşit” al Americii, similar celui al britanicilor şi ruşilor, în urmă cu două secole, convinşi că o prezenţă străină nu se justifică în conflictul dintre afghani, cel care nu regretă nimic. Acum, după ce talibanii au cucerit Kabulul şi vor exercita puterea, afghanii vor retrăi pentru a doua oară sub un regim islamist radical, după ce precedentul regim taliban (1996-2001) fusese o oroare absolută. La întrebarea dacă vor redeveni gazde pentru Al-Qaeda, după ce se angajaseră în cadrul negocierilor de la Doha (Qatar), începute în septembrie 2018 şi încheiate la 29 februarie 2019, în timpul administraţiei Trump, să nu facă acest lucru, este încă prematur de dat un răspuns, dar Vladimir Putin i-a oferit lui Joe Biden „o carte de joc”. E adevărat nimeni nu poate spune, cu exactitate, cât e de „otrăvită”, dar oricum „folositoare” în cazul eclozării unei noi generaţii de jihadişti internaţionali. Momentan, lecţia talibană rămâne întoarsă pe toate feţele. O singură referire la acordul semnat doar de SUA şi talibani, la 29 februarie 2019: partea americană a fost reprezentată de Zalmay Khalilzad, iar talibanii de molahul Abdul Ghani Baradar. Acordul obliga şi alte ţări ale coaliţiei să facă acelaşi lucru şi în aceeaşi proporţie, adică o retragere în 9 luni şi jumătate. Americanii se angajau în numele guvernului afghan, care nici măcar n-a fost consultat, să elibereze 5.000 de prizonieri talibani „înainte de 10 martie, să pună capăt sancţiunilor înainte de 27 august şi să suprime listele cu talibani pe ale căror capete se puseseră premii”. Furios că n-a fost consultat, preşedintele Ashraf Ghani a refuzat iniţial eliberarea celor 5.000 de prizonieri, pentru a ceda în cele din urmă. Despre o reconciliere a naţiunii afghane, imposibil de făcut vreo predicţie.
