Grecia cere, în continuare, reparaţii de război Germaniei pentru ocupaţia nazistă

Relaţiile Greciei cu Germania nu se încălzesc, dovadă că premierul grec Alexis Tsipras s-a declarat, deunăzi, determinat, în cursul unei comemorări a masacrului comis de trupele germane în 1943, a face „tot ce e necesar” pentru obţinerea plăţii reparatorii pentru ocupaţia nazistă. „Pentru prima dată avem o strategie naţională în susţinerea acestei revendicări”, a declarat Alexis Tsipras, prezent în oraşul Kommeno, în nord-vestul ţării, unde trupele naziste ar fi masacrat 317 civili, la 16 august 1943, înainte de alte execuţii comise între decembrie 1943 şi iunie 1944, în două alte oraşe greceşti, Kalavryta şi Distomo. Grecia „va face tot ce este necesar la nivel diplomatic”, a spus premierul, invocând un raport, remis la sfârşitul lunii iunie, Parlamentului, de o comisie reunită în 2015, pentru a lămuri această problemă. Concluziile vor face obiectul unei dezbateri în Parlament la începutul lunii septembrie. 269,5 miliarde euro este suma reparaţiilor de război pe care Grecia o solicită pentru ocupaţia nazistă pe baza unui calcul stabilit în 2014 de contabilitatea naţională greacă. Guvernul elen stabilise, la mijlocul lui 2015, suma de 278,7 miliarde euro. Această sumă ar permite ştergerea celei mai mari părţi din datoria publică a Atenei, de 320 miliarde euro, incluzând şi rambursarea a 10 miliarde euro impusă Greciei de ocupaţia nazistă. În aprilie 1941, Grecia a fost pusă în genunchi de Wehrmacht. De fapt bătălia pentru Grecia, începută cu numele de „operaţiunea Mariţa”, una din bătăliile mari ale celui de-Al Doilea Război Mondial, este o continuare a războiului greco-italian, declanşat prin atacul Italiei de la bazele aeriene din Albania, asupra Greciei, la 28 octombrie 1940. Sunt istorici care socotesc campania din Grecia decisivă pentru deznodământul conflagraţiei mondiale. Atacul italian, după trei săptămâni, a fost respins de greci, şi armata lui Mussolini alungată. Ocupaţia nazistă s-a dovedit extrem de violentă. Masacrarea a oraşe întregi a fost o monedă curentă. 900 de victime au fost numărate. Alte 300.000 au murit de foame. Hitler a obligat ţara să participe la efortul de război german, preluând cu forţa de la Banca Centrală Greacă suma de 476 milioane de reichsmarks. Bătălia pentru Creta a fost una teribilă, încât inclusiv Hitler şi-a exprimat admiraţia pentru rezistenţa armatei elene, elogiind soldatul grec, care a luptat cu cel mai mare curaj. Churchill, la rândul său, avea să declare cu privire la rezistenţa Greciei în faţa atacului germano-italian că „de aici înainte nu vom spune că grecii luptă ca nişte eroi, ci că eroii luptă precum grecii”. Preşedintele american Franklin Delano Roosevelt, scriindu-i regelui Greciei George al II-lea, menţiona că „toate popoarele libere sunt profund impresionate de curajul şi fermitatea naţiunii elene”. Prin acordurile de la Paris din 1946, s-a decis ca Grecia să primească suma de 7 miliarde de dolari reparaţie. S-a primit o parte, dar nu integral, fiindcă ţara era în epocă, în pragul războiului civil şi nimeni nu s-a mai precocupat de rezolvarea conteciosului cu Germania. Finalmente, Germania, devenită Republica Federală, a recunoscut Tratatul de la Londra, semnat în 1953, care stabilea 41 miliarde de dolari drept reparaţii, sumă ce urma a fi vărsată Greciei. Germania consideră că Tratatul de la Moscova din 1990, pe chestiunea reunificării, are valoarea unui tratat de pace şi nu prevede chestiunea reparaţiilor de război. În orice caz, rambursarea „împrumutului” din 1941 n-a fost efectuată şi suma de 476 milioame reichsmarks, luată din Banca Greciei, corespunde astăzi sumei de 10 miliarde de euro. Dosarul reparaţiilor de război a fost repus pe tapet după 2010, când Germania, încarnând rigoarea financiară, a impus Greciei noi exigenţe la nivelul zonei euro. În 2014, preşedintele german Joachim Gauck, în vizită la Atena, i-ar fi spus omologului său grec, Karolos Papoulias, când a evocat această chestiune: „Dumneavoastră ştiţi ce răspuns am să vă dau: chestiunea juridică este epuizată!”.