Nou atentat la o secţie de poliţie din sud-estul Turciei. Cel puţin 6 morţi şi 90 de răniţi

0
299

turciaUn nou atentat asupra unei secţii de poliţie a avut loc ieri dimineaţă, în oraşul Elazig, din sud-estul Turciei, cauzând decesul a cel puţin trei persoane, în timp ce alte peste 50 au fost rănite. Explozia a avut loc la doar o zi după un atac cu vehicul-capcană asupra unei secţii de poliţie din provincia Van, soldat cu trei morţi şi 40 de răniţi. Agenţia de ştiri Dogan a scris că militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) au efectuat atacul la ora locală 9:20, însă până acum responsabilitatea pentru atac nu a fost revendicată de nimeni. Imaginile de la faţa locului arată că explozia ar fi avariat puternic clădirea secţiei de poliţie din Elazig vizată în atac. Ministrul turc al Apărării, Fikri Isik, a declarat că militanţii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) ar fi efectuat acest atac, relatează cotidianului Hurriyet pe pagina electronică. “Acest atac arată că PKK este instrumentul puterilor mondiale”, a declarat Isik pentru agenţia Anadolu. Primul atentat ce a avut loc la o secţie de poliţie din estul Turciei a fost soldat cu cel puţin trei morţi şi 71 de răniţi Secţia de poliţie care a fost atacată serveşte şi drept cazarmă pentru poliţişti, a relatat psotul TRT, citând un comunicat al guvernatorului local. Momentan, nu se cunoaşte câţi poliţişti şi câţi civili se află printre victime. În cadrul unei apariţii la televiziune, prim-ministrul turc Binali Yildirim a confirmat faptul că a avut loc un atac asupra unei secţii de poliţie în provincia Van, însă nu a oferit mai multe detalii. Nimeni nu a revendicat încă responsabilitatea pentru acest atac, însă militanţii kurzi atacă frecvent secţii de poliţie şi alte obiective ale forţelor de securitate. Conflictul dintre Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi serviciile de securitate turce s-a accentuat în luna iulie 2015, după eşuarea negocierilor pentru un eventual armistiţiu. Mii de militanţi, membri ai forţelor de securitate şi civili au fost omorâţi de atunci în lupte.