Cazul Alexandrei Goghez: un teribil test al criminaliștilor craioveni

0
355

Toată lumea Craiovei nu așteaptă decât deslușirea, cât mai operativă a „cazului Alexandra Goghez”, tânăra de 17 ani, elevă la Liceul „Gheorghe Chițu”, care, în vacanță fiind, se angajase sezonier la restaurantul „Ciobănașul” din Parcul „Nicolae Romanescu”, cadavrul fiind descoperit sâmbăta trecută, la mai bine de două săptămâni de la anunțarea dispariției ei. Complexitatea cazului este una specială, punând echipa operativă de ofițeri criminaliști din cadrul IPJ Dolj, care lucrează sub coordonarea procurorului Cristian Eugen Grigorie, șeful Secției de Urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în fața mai multor ipoteze, nici una de neglijat. O observație: de-a lungul timpului, criminaliștii craioveni n-au prea cunoscut eșecuri jenante, ceea ce întreține, la cote rezonabile, optimismul cetățenilor Craiovei. De bună seamă îngrijorați de faptul că totuși cadavrul „victimei” a fost găsit în apropierea hipodromului, o zonă mai puțin „călcată” de vizitatorii emblematicei oaze verzi a orașului. Ori numai cineva care cunoștea topografia locului putea alege zona respectivă, pentru abandonarea corpului neînsuflețit al victimei, ulterior sfâșiat de haitele de câini fără stăpân până la desfigurare. Rămâne oripilantă această imagine cu scene posibile doar în țări africane, de unde, din când în când, mai apare în presa europeană câte o relatare de acest fel. Multe nedumeriri legate de posibila derulare a filmului morții suspecte a Alexandrei Goghez persistă. Și una dintre ele vizează chiar interogația dacă întreaga poveste se derulează exclusiv în perimetrul Parcului „Nicolae Romanescu”. Teza simplistă, dar avută, bineînțeles, în vedere, ar fi aceea că trupul neînsuflețit al victimei a fost, timp de mai bine de două săptămâni, adică de la data dispariției, acolo unde a și fost găsit. Căldura toridă din intervalul de timp menționat, care a și grăbit procesul de putrefacție cu consecințele de rigoare, dar și concentrarea haitelor de câini, nu puteau să nu atragă atenția echipelor de polițiști locali care fac rondul de zi și de noapte în Parcul „Nicolae Romanescu”. Dacă-l fac. Teza „kidnapării” și sechestrării Alexandrei Goghez de făptași neidentificați, apoi uciderea ei, spre a nu fi divulgați și abia apoi transportarea cadavrului unde a fost găsit, are ca neajuns gradul avansat de putrefacție și de sfâșiere de câinii fără stăpân. Ceea ce se știe este că tânăra Alexandra a părăsit restaurantul Ciobănașul la ora 23.50 și dacă „a fost așteptată”, respectivul era o cunoștință statornică de-a ei. Dacă avea datorii pe care nu le putea returna, motiv pentru care urma să fie folosită, cum se spune, „la produs”, rămâne o teză pe care doar anchetatorii competenți o vor lămuri. Oricum, nici un raționament liniar, coerent, nu pare suficient de articulat pentru a fi legitimat ca valid. Săvârșirea unei tâlhării de duzină la miez de noapte, cuplată cu intenția de viol în grup organizat, într-o zonă dosită, în care nu era posibilă prezența polițiștilor locali, cărora li se cunoștea traseul, și apoi abandonarea victimei în stare de inconștiență pare nu atât verosimilă, cât posibilă. Un noian de ipoteze. Parcul „Nicolae Romanescu”, cu istoria lui încărcată, este asociat acum cu un eveniment tragic. Lucrurile rămân complicate.

Se așteaptă raportul medico-legal

Probă concludentă pentru criminaliștii care instrumentează cazul, raportul medico-legal este așteptat de la o zi la alta. El urmează să dea răspunsuri la câteva întrebări, să îngusteze sau să mărească numărul pistelor aflate la îndemâna anchetatorilor. Aflat în concediu de odihnă, inspectorul-șef al IPJ Dolj, comisar-șef Constantin Nicolescu, s-a prezentat la slujbă spre a se încredința de stadiul investigațiilor, unul din adjuncții săi, comisarul-șef Cristi Ciocoiu, provenind chiar de la Serviciul de Investigații Criminale, pe care l-a condus vreme îndelungată, cu bune rezultate. Fără a oferi amănunte, după analiza avută, la nivelul „celulei constituite”, Constantin Nicolescu a rămas încrezător în soluționarea cazului, deși unele sincope evidente, în fluxul cauzei, timpul care a trecut de la înregistrarea plângerii părinților la Secția de poliție, până la demararea cercetărilor prealabile, nu vor putea fi trecute cu vederea, fie și datorită faptului că emoția „violatorilor” de la Vaslui a avut unde de șoc în toate colțurile țării.

O zi tristă la Goiești

Ploaia care a pornit din senin, ieri, la prânz, în comuna Goiești, în rafale, a acompaniat, într-un fel, funeraliile celei care a fost Alexandra Goghez. Mica comunitate, răvășită de tragedia care s-a abătut asupra familiei Goghez, a vrut să fie alături de o fiică a ei. Zeci de persoane veniseră să prezinte condoleanțe, să aducă o coroană de flori, să aprindă o lumânare și să o conducă pe Alexandra pe ultimul drum. Săptămâna viitoare, pe 25 august, ar fi împlinit 17 ani. N-a mai apucat. Prăbușiți de durere, părinții Alexandrei s-au ferit să spună ceva… Vor doar să afle ce s-a întâmplat și vinovații să plătească, chiar dacă asta nu le va aduce fata înapoi și nici alinarea sufletească.

Era o fată cuminte, învăța bine la școală, cel mai des făcea naveta de la Goiești la Craiova, în timpul școlii, și rămânea în cursul săptămânii la apartamentul unchiului ei, din cartierul Brazda lui Novac, din Craiova, acum, în vacanță când se angajase ospătăriță la restaurantul „Ciobănașul” din Parcul „Nicolae Romanescu”. Toți părinții își laudă copiii. Dorința de a munci pentru a avea banii ei se pare că a costat-o mult prea scump, fiind găsită moartă, la câteva sute de metri de restaurantul privat la care se angajase.

Prietenele din copilărie ale Alexandrei spun că tânăra se schimbase în ultimul timp, cam de prin luna aprilie. Ea, care se confesa mereu, devenise din ce în ce mai închisă, mai puțin comunicativă. În schimb, vorbea foarte mult la telefon și se ferea să fie auzită. De la școală n-a lipsit, însă colegele cu care făcea naveta la Craiova spun că s-a observat schimbarea ei. Au chestionat-o, însă n-au primit nici un răspuns, ba, mai mult, Alexandra n-a recunoscut că s-ar fi schimbat. Credeau că ar fi un băiat la mijloc, așa cum se întâmplă de obicei la vârsta asta, însă nu au văzut-o pe prietena lor într-un asemenea anturaj.

Mai mult, una dintre colege a ne-a spus că unchiul Alexandrei o aștepta frecvent în parc, seara, când termina programul la „Ciobănașul”, dar că în noaptea dispariției, deși Alexandra spusese că urmează să plece cu unchiul ei, refuzându-le pe fetele care voiau să o însoțească, respectivul ar fi fost plecat într-o delegație. Era așteptată însă, din datele de care dispunem, de o altă persoană, fiindcă în mod sigur n-a plecat neînsoțită. Deși arterele de circulație ale parcului, cum mai precizam, sunt iluminate.

Cortegiul funerar și-a încheiat drumul în cimitirul din localitate și pe ultima cruce, înconjurată de jerbe de flori, este scris numele Alexandrei Goghez. Paradoxal, dacă data nașterii se știe cu exactitate, cea a decesului rămâne ambiguă. Misiunea morală a anchetatorilor este de a face lumină. Viața unei tinere a fost curmată în circumstanțe încă învăluite în mister. Criminaliștii craioveni sunt în fața unui test teribil. Și, ca întotdeauna, miza este aflarea adevărului. Și dacă este posibil, cât mai repede.

MIRCEA CANȚĂR şi CARMEN ZUICAN