Ieri, la Sala de Conferinţe a Hotelului Royal din Craiova, s-a desfăşurat Conferința de lansare a proiectului „Dezvoltarea capitalului uman prin calificare/recalificarea angajaţilor”. Acest proiect se derulează începând cu luna mai 2014, pe o perioadă de 18 luni, prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Proiectul este implementat în parteneriat de către patru entităţi juridice, cu expertiză deosebită în activităţile de acest gen. Este vorba de Consult Risc SRL, din Craiova, în calitate de beneficiar; CooperJob SpA din Italia; TEAM Consulting SRL şi AllConsultimng Group System SRL, în calitate de parteneri.
Diana Popoiu, asistent manager – AllConsulting Group System SRL, a precizat că acest proiect este de tip multiregional, valoarea sa fiind de 4.254.220 lei, din care fonduri nerambursabile, 95%.
AllConsulting Group System, experienţă în proiecte cu fonduri europene
Reprezentantul AllConsulting a făcut şi o prezentare succintă a partenerilor din acest proiect, subliniind faptul că TEAM Consulting SRL este o societate cu 18 ani experienţă în consultanţă, fiind considerată un adevărat centru de dezvoltare a resurselor umane. „Implementarea proiectului se realizează în judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt, Vâlcea, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş şi Bucureşti. Partenerii din acest proiect sunt firme de consultanţă, de o înaltă calificare, cu un CV impresionant şi cu o experienţă în acest domeniu. De exemplu, AllConsulting Group System SRL este o firmă cu o vastă experienţă în implementarea proiectelor cu fonduri europene, dar şi cu fonduri private. Are 10 linii de business, reprezentanţă în Craiova şi Bucureşti, când vorbim de România, iar pe plan internaţional compania este prezentă în Republica Moldova, Africa şi în curând, Turcia”, a precizat reprezentantul AllConsulting Group System.
Despre beneficiarul acestui proiect, SC Consult Risc SRL din Craiova s-a menţionat faptul că de la înfiinţarea sa, adică din 2007, şi până-n prezent, a instruit peste 9.200 de persoane şi a participat la un număr impresionant de proiecte. Firma s-a dezvoltat cu fiecare an, astfel încât anul trecut, avea 32 de angajaţi, asta în condiţiile în care, la înfiinţarea avea de 10 ori mai puţin.
Creşterea competitivităţii economice în sectorul medical
După familiarizarea cu partenerii şi beneficiarul acestui proiect s-a trecut la prezentarea obiectivului. Corina Stănescu, PR AllConsulting Group System, a subliniat faptul că obiectivul acestui proiect îl constituie creşterea competitivităţii economice în sectorul medical şi în domeniul asistenţei sociale, prin dezvoltarea capitalului uman, dezvoltare ce se va realiza prin activităţi de formare profesională continuă utilizând programe de calificare/recalificare, conform legislaţiei în vigoare, derulate cu ajutorul unei platforme educaţionale prin activităţi de consiliere şi orientare profesională. Grupul-ţintă al proiectului este reprezentat de 708 persoane, angajaţi din diferite domenii de activitate, cu domiciliul în unul din judeţele mai sus menţionate.
„Acestea vor beneficia de servicii de consiliere şi orientare profesională şi cursuri de formare profesională pentru următoarele meserii: babysitter; îngrijitor / îngrijitor bătrâni la domiciliu; îngrijitor / îngrijitor bolnavi la domiciliu; infirmieră; operator introducere, validare şi prelucrare date”, a subliniat Corina Stănescu. Reprezentantul AllConsulting a mai menţionat faptul că aceste cursuri vor fi gratuite, iar participanţii vor primi şi subvenţii.
interesant ca noi creiemposturi ca =ingrijitor ==ingrijitor batrinila domiciliu==infirmiera etc care sa slujeasca in tarile dezvoltate ca asta putem noi in colonia rominia
Comments are closed.