„Împreună pentru copiii cu autism”, o campanie cu suflet pentru suflet

0
358

Asociaţia Junior Chamber International Craiova şi Centrul de recuperare pentru copilul cu autism „Tedy Bear” în parteneriat cu RAADPFL Craiova, RAT Craiova, Clubul Sportiv Municipal Craiova, Sala Polivalentă, Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Dolj desfăşoară în perioada 7 august – 7 septembrie Campania „Împreună pentru copiii cu autism”, care are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi adaptabilitate socială a copiilor cu tulburări din spectrul autist, în vederea creşterii calităţii vieţii acestor copii şi a familiilor lor.

«Am ales să pornim într-o aventură emoţionantă şi fascinantă atunci când ne-am dorit să pătrundem dincolo de uşile închise ale sufletului copiilor cu autism. Ne dorim o societate tolerantă şi responsabilă faţă de aceşti copii. Împreună putem crea o punte de legătură între lumea lor, diferită de lumea noastră „extraterestră”, aşa cum o descria dr. Temple Gradin, diagnosticat cu autism la vârsta de 4 ani», a precizat Daniel Călăraşu, iniţiatorul acestei campanii.

În Parcul „Romanescu”, un cros al sănătăţii

Campania se va încheia cu un cros al sănătăţii intitulat „Împreună pentru copiii cu autism”, care se va desfăşura, duminică, 7 septembrie, ora 11.00, în Parcul National „Nicolae Romanescu”, unde sunt aşteptaţi toţi aceia care vor să vină în sprijinul copiilor cu autism. „Un pas important în construirea acestei punţi îl putem face împreună, petrecând o oră de mişcare în mijlocul naturii. Promovând un stil de viaţă sănătos, contribuiţi la achiziţionarea materialelor necesare în terapia de recuperare a copiilor cu vârste între 2 şi 14 ani, beneficiari ai serviciului centrului nostru. Vă aşteptăm să dăruiţi din timpul dumneavoastră pentru ca un copil să aibă şansa să cunoască şi să înţeleagă lumea noastră”, a mai spus iniţiatorul campaniei.