Embargoul agroalimentar rus provoacă îngrijorări în UE

0
317

Carnea de vită, de porc, de pasăre, peştele, brânza, laptele, legumele şi fructele sunt sub un embargou total instituit de Rusia, când ţara de provenienţă este din spaţiul UE sau cel american (SUA). Interdicţia se aplică, în egală măsură, Australiei, Canadei şi Norvegiei, pe durata de un an, dacă „partenerii noştri nu dovedesc o apropiere constructivă”, cum a precizat premierul rus, Dmitri Medvedev. Moscova utilizează arma comercială ca mijloc de presiune diplomatică asupra vecinilor. Renumita brânză franceză – Camembert – dar şi carnea de vită, vor lipsi din supermarketurile ruseşti şi acest lucru îngrijorează industria agroalimentară din Hexagon. Rusia era o piaţă de desfacere, adică un mare client al Uniunii Europene. Absorbea circa 10% din exporturile agricole şi agroalimentare ale UE, pentru o sumă de circa 12 miliarde euro pe an, potrivit Eurostat. Anul trecut, Franţa a exportat 121.000 tone carne de viţel şi de bovine, în sumă de 243 milioane euro. Industria agroalimentară a exportat 162.000 tone produse, în valoare de 375 milioane euro, potrivit ultimelor date France AgriMer. Preşedintele principalului sindicat al exploataţiilor agricole (FNSEA) din Franţa şi-a exprimat deja îngrijorarea cu privire la „repercusiunile directe ale închiderii pieţelor ruseşti la produsele europene”. Filiera de fructe şi legume reprezenta 15% din exporturi, iar cea de produse lactate 10%. Pierderile sunt evaluate la un miliard de euro. Embargoul rus la carnea de porc impune identificarea de noi debuşee în Europa de Est şi Africa. În faţa unei asemenea îngrijorări, preşedintele FNSEA, Xavier Beulin, a cerut o întâlnire cu preşedintele Francois Hollande. Deocamdată, filiera de vinuri şi spirtoase n-a fost atinsă de embargoul rusesc. Se aşteaptă un punct de vedere al Comisiei Europene şi al Organizaţiei Mondiale a Comerţului, pentru a lua măsuri contra Rusiei. UE a deblocat 125 milioane euro pentru susţinerea producătorilor de legume perisabile din Polonia, Lituania, Belgia şi Olanda, loviţi de embargoul rusesc. Purtătorul de cuvânt al comisarului european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a precizat că suma s-ar putea duce la 420 milioane euro. Cu toate acestea, ministrul german pentru Agricultură, Christian Schmidt, într-un interviu acordat duminică cotidianului „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, a opinat că embargoul rus are „un impact scăzut” asupra sectorului agroalimentar european. El a estimat că este prematură acordarea de compensaţii financiare acestui sector, aşa cum se reclamă. Nu exclude acordarea unor ajutoarea punctuale, de la caz la caz, în situaţii urgente. Miniştrii europeni ai Agriculturii vor evoca această problemă la apropiatul summit, din luna noiembrie. Sectorul agricol rus nu poate satisface decât 60% din nevoile alimentare ale ţării, susţine acelaşi Christian Schmidt, ceea ce este adevărat, numai că Rusia va importa, în valoare de 7 miliarde dolari, carne, cu prioritate din Brazilia. În bună poziţie se află ţări din America Latină, dar cel mai solicitate vor fi Chile şi Argentina, pentru exportul de carne de porc şi pasăre, dar în egală măsură şi de fructe şi legume. Chile va livra cantităţi importante de somon pentru a înlocui somonul norvegian. Turcia, Egiptul, Marocul, Thailanda, Noua Zeelandă şi Elveţia, nu mai amintim Belarusul, se văd favorizate de anunţul embargoului rus. Elveţia, de exemplu, care are relaţii comerciale consolidate cu Rusia pentru sectorul de produse lactate, va exploata oportunităţile apărute. Belarusul s-a arătat dispus să înlocuiască cartofii olandezi şi merele poloneze. Potrivit „Financial Times”, embargoul va face rău Rusiei şi va avea consecinţe directe prin flambarea preţurilor pentru consumatorii ruşi. Tensiunile politice dintre UE şi Rusia pe chestiunea Ucrainei vor produce perturbări economice încă dificil de comensurat şi, momentan, inclusiv Germania, nu mai amintim de Franţa şi Italia, resimt primele evoluţii negative în balanţele lor comerciale.