Importurile de ceapă, usturoi şi praz, în creştere cu 72% în primele patru luni

0
310

România a importat, în primele patru luni din acest an, o cantitate de 27.589 tone de ceapă, usturoi şi praz, în creştere cu aproape 72 de procente faţă de perioada similară din 2012, în timp ce exporturile au fost de peste 18 ori mai mici în aceeaşi perioadă, respectiv de numai 1.487,6 tone, potrivit datelor furnizate AGERPRES de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) privind comerţul cu produse agroalimentare în ţările intra şi extra comunitare. Valoarea importurilor de ceapă, ceapă franţuzească, usturoi, praz, dar şi alte legume aliacee din primele patru luni ale anului a depăşit 7,64 milioane de euro, în timp ce, în perioada similară din 2012, a totalizat 3,42 milioane de euro pentru 16.060,69 tone de astfel de legume aduse de pe piaţa externă. Potrivit datelor MADR, încasările din exporturile de ceapă, usturoi şi praz au totalizat, în perioada menţionată, 588.099 euro, faţă de suma de 370.286 euro în primele patru luni ale anului trecut, când a fost exportată o cantitate de aproape două ori mai mică, respectiv de 800,23 tone. Atât exporturile cât şi importurile de ceapă, ceapă franţuzească, usturoi, praz, dar şi alte legume aliacee au fost realizate în şi din ţările Uniunii Europene şi extracomunitare. În 2012, în România a fost cultivată o suprafaţă de 33.000 de hectare cu ceapă uscată, în scădere cu 3% faţă de 2011, de pe care s-a obţinut o producţie de 337.000 tone, cu 14,4% mai puţin ca în 2011.