Reversul unui infern

0
629

Mărturisesc că am urmărit cu maximă atenţie interviul lui Eric Trump, fiul fostului preşedinte american şi după cum stau lucrurile, viitorul preşedinte, pentru Antena 3 CNN, acordat la Milwaukee (Wisconsin), unde s-a ţinut Convenţia republicană. Acurateţea exprimării, buna cunoaştere a temelor acroşate, cordialitatea, fineţea analitică, rigoarea, persuasiunea, aprecierile calde la adresa României şi un mod inimitabil de a lua lucrurile grave în serios legitimau o luciditate, nu de justiţiar acru, ci de politician robust, de înalt rang, cu expertiză de netăgăduit. Reporterului Antena 3 CNN, Sabrina Preda, i-a ieşit cum se spune totul, graţie notei de salubritate a întrebărilor, politeţii care unora li se pare pur ornamentală, inspiraţiei formulării întrebărilor şi tonului folosit. Referindu-se la mesajul pe care urma să-l transmită tatăl său, Donald Trump, delegaţilor prezenţi la Convenţia republicană, Eric Trump a spus tranşant între altele, cu referire la un subiect important şi pentru români, a căror ţară are cea mai lungă graniţă cu Ucraina: „Tatăl meu va opri acest război în 48 de ore(…). Războiul nu ar fi început dacă Donald Trump se afla la Casa Albă. S-au cheltuit miliarde de dolari pentru un război, doar pentru a vedea copii morţi pe fiecare parte a câmpului de luptă”. Referirea este evident mult mai lungă. O pledoarie impecabilă, aproape exhaustivă, pentru oprirea războiului, un revers… la infern. Faptul că Donald Trump este gata, potrivit CNN, să joace rolul de „mediator al păcii”, cum a spus de altfel şi Viktor Orban liderilor europeni sceptici, este validat de însuşi Eric Trump. Aliat mai vechi, dar rar al lui Donald Trump, în spaţiul UE, Viktor Orban a făcut aluzie în scrisoarea adresată liderilor europeni, după suita de întrevederi avute cu Zelenski la Kiev, Putin la Moscova, Xi Jinping la Beijing şi Donald Trump la Mar-a-Lago (Florida), prost primite de parlamentarii europeni, care l-au acuzat de „denaturare” şi „subminare”, să încerce să deschidă un nou capitol în politica UE. A spune că Viktor Orban a cauzat daune semnificative, în timpul întâlnirilor sale, care au debutat cu prima sa vizită la Kiev şi discuţii cu Volodimir Zelenski, când acest demers –misiune de pace- pare a fi fost coordonat de însuşi candidatul republican la preşedinţia SUA, şi se vorbeşte de o vizită prealabilă la Budapesta a lui Eric Trump, este ceva mai greu de decriptat. La urma urmei este posibil ca după ce va deveni preşedinte al SUA, Donald Trump să crească presiunea asupra Rusiei şi asta face parte din stilul său de a lucra, pentru a trece la negocieri pragmatice în ultimul moment. Dar, una este declaraţia de bon ton a lui Eric Trump, de care vorbeam, şi alta este ceea ce a declarat în aceeaşi zi Volodimir Zelenski, prezent la summit-ul Comunităţii Politice Europene (EPC) ţinut la Palatul Benheinn, la nord-vest de Londra, unde ar fi declarat: „Dacă cineva încearcă să rezolve probleme pe spatele altora sau chiar pe cheltuiala acestora(…), de ce ar trebui să luăm în considerare acea persoană”. Este evident că rezultatul supravieţuirii miraculoase a lui Donald Trump la tentativa de asasinat va fi acela, în ipoteza că va câştiga alegerile din 5 noiembrie, că îşi va alege o echipă asemănătoare în opţiuni, cu senatorul de Ohio, J. D. Vance (39 ani), în fruntea listei, pentru că se aliniază îndeaproape ideologiei politice a lui Trump, cu opinii similare despre comerţ, imigraţie, politică externă. J. D. Vance, mai exact James David Browmann, a fost deosebit de critic faţă de sprijinul consistent al SUA pentru Ucraina. Donald Trump mai ştie între altele că Europa este într-un constant proces de autoevaluare şi nu e deloc complezentă cu partea ei de umbră. Şi de aici alte… nelinişti.