Subofiţer de la ISU Dolj, reţinut pentru trafic de influenţă

0
519

 Un plutonier adjutant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Oltenia” al judeţului Dolj a fost prins în flagrant când primea 300 de dolari de la un bărbat căruia îi promisese plata unor taxe vamale mai mici, la Vama Craiova, pentru o maşină adusă din SUA. “Clientul” a anunţat Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, ofiţerii de aici, sub coordonarea unui procuror al Parchetului Militar Timişoara – Secţia Craiova, realizând flagrantul. Pompierul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat instanţei, cu propunere de arestare preventivă, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.