Proiect de lege privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice

0
496
Deputatul PNL de Dolj, Nicolae Giugea a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul organizației județe a PNL, proiectul de lege privind adoptarea unor măsuri necesare facilitării parcării bicicletelor în spații publice. Legea ar urma să asigure existența unor structuri metalice care să asigure parcarea a cel puțin 10 biciclete. Alături de parlamentarul doljean au venit și doi membri ai Asociației ”Dau Pedală”, Cosmin Corâțu și Claudiu Meleandră.
Deputatul Nicolae Giugea a afirmat că acest proiect de lege a luat naștere ca urmare a consultării cu reprezentanții comunității biciliștilor. ”Am avut câteva întâlniri și vom avea și pe viitor până în toamnă când proiectul va intra în circuitul parlamentar. Și nu ne vom opri aici. Vrem să sensibilizăm și autoritățile locale să ia măsuri pentru a facilita deplasarea în trafic a bicicliștilor”.
 Pe de altă parte, reprezentanții Asociației ”Dau Pedală” susțin că în prezent, bicicliștii au foarte puține facilități. Claudiu Meleandră a declarat în acest sens că pistele de bicicletă nu sunt funcționale. ”Pista de bicicletă  nu este doar un traseu marcat pe stradă cu borduri. Ea trebuie să fie un spațiu care protejează bicicliștii și le asigură deplasarea în siguranță. Din păcate acest lucru nu se întâmplă acum. De exemplu, acolo unde există piste de biciclete nu avem voie să folosim carosabilul. Dar nici pistele de bicilete nu sunt funcționale”.  La rândul său, Cosmin Corâțu spune că în momentul de față în Craiova există doar trei piste de biciclete. Din păcate, niciuna funcțională. ”Dorim realizarea unui studiu de trafic care să ne arate cele mai bune variante pentru amenajarea unor piste de biciclete. Astfel, traficul va fi redus în mod semnificativ. Să nu uităm că o bicicletă în plus înseamnă o mașină în minus” a adăugat Corâțu.
Deputatul Nicolae Giugea s-a referit și la situația Velodromului din Parcul Nicolae Romanescu, care nu este utilizat pentru scopul pentru care a fost construit. ”Velodromul este numit așa doarîn acte, iar utilitatea lui este zero. ” a spus Nicolae Giugea, care a făcut câteva referiri și în ceea ce privește transportului în comun din Craiova. Parlamentul a precizat că în urma sesizărilor primite de la cetățenii Craiovei a trimis către RAT Craiova mai multe întrebări care privesc calitatea serviciilor pe care societatea le oferă craiovenilor și a spus că RAT Craiova este obligat să ofereră spunsuri în cel mai scurt timp la aceste întrebări.