Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, în contexul în care o asistentă medicală s-a răstit la o fată bolnavă internată la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, că din păcate, „acesta nu a fost un test”.
.„Ceea ce mi-aţi arătat dumneavoastră e o situaţie reală care a fost sesizată şi sunt convinsă că cei care urmăresc acest caz, adică Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană, va lua nişte măsuri, pentru că are competenţe pe verificarea actului medical”, a spus ministrul, potrivit Digi 24.
Sorina Pintea a făcut prin această declaraţie trimitere la măsura „pacientului misterios”, aprig dezbătută şi contestată în ultimele zile în spaţiul public. „Pacientul misterios nu este trimis în spital doar să verifice dacă se ia şpagă, aşa cum fals s-a spus, ci pentru a verifica modul de comportament al personalului medical, respectarea regulilor, procedurilor, protocoalelor, tot ce ţine de un act medical de calitate”, a conchis ministrul Sănătăţii. (Mediafax)