Personalităţi din diaspora şi din ţară, la deschiderea Congresului ARA

0
352

Universitatea (3)În Sala Albastră a Universităţii din Craiova are loc astăzi, ora 9.30, ceremonia de deschidere a celui de-al 41-lea congres anual al Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe (ARA) / (American Romanian Academy of Arts and Science. Evenimentul este găzduit de instituţia craioveană în perioada 19-22 iulie şi se desfăşoară sub genericul „Ştiinţa şi arta în era modernă”.

Aproximativ 40 de personalităţi ştiinţifice de prestigiu – academicieni, profesori universitari, cercetători din domeniile ştiinţelor şi artelor, atât din diaspora, cât şi din ţară – şi-au anunţat participarea la această reuniune internaţională. Potrivit organizatorilor, la ediţiile anterioare au participat Eugen Ionesco, George Emil Palade, Pr. Virgil Gheorghiu, Mircea Eliade, Octavian Paler şi mulţi alţi reprezentanţi de seamă ai ştiinţei şi culturii româneşti.

Programul congresului de la Craiova cuprinde sesiuni de conferinţe, lansări de carte, expoziţii de pictură, mese rotunde. Cu prilejul acestui eveniment internaţional, la Muzeul de Artă din Craiova va avea loc mâine, 20 iulie, începând cu ora 16.00, un recital extraordinar susţinut de doi tineri muzicieni: soprana Renata Vari, de la Opera Română Craiova, şi pianistul Botond Szocs.

Promovând la nivel internaţional realizările oamenilor de ştiinţă din diaspora română şi nu numai, ARA îşi aduce contribuţia la stimularea cercetării ştiinţifice din diverse domenii de activitate. Pentru a-i motiva şi mai mult pe oamenii de ştiinţă şi cultură, în fiecare an are loc Congresul ARA – reuniune ştiinţifică de nivel internaţional la care invitaţii îşi prezintă contribuţiile şi realizările ştiinţifice în cadrul mai multor secţiuni. În anul 2015, Congresul ARA (ediţia a 39-a) a avut loc la Institutul Naţional de Fizică Nucleară din Frascati-Roma (Italia), iar în 2016 – la Montreal (Canada).