Poezia ca terapie a terorii

0
125

poezieIeri-seară târziu, în ambientul mirific de la Curtea de Argeş, leagăn întemeietor şi reper glorios al istoriei Valahiei şi ale neamului românesc, s-au încheiat lucrările celei de-a 20-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie sub genericul „Nopţile de Poezie”  la care au participat, ca de fiecare dată, peste 50 de autori de pe toate meridianele lumii.

Iniţiatorii acestei manifestări de un incontestabil prestigiu, consolidat prin cele două decenii parcurse nu fără dificultăţi, cu nebănuită trudă recompensată de pasiune şi de un rar ataşament la valorile spiritualităţii româneşti, sunt, cum se ştie, Carolina Ilica şi Dumitru M. Ion.

Poeţi remarcabili ei înşişi, reputaţi în ţară şi peste hotare, au avut, pe la mijlocul anilor 90, ideea de a crea o instituţie particulară în resorturile ei profunde sub genericul „Academia Internaţionale Orient-Occident”, devenită de la început matrice a acestor reuniuni ce-au convocat şi acum, răstimp de 9 zile, în rodnice confruntări literare, soli ai poeziei de pe toate continentele.

Trei au fost momentele finale ce-au încununat această ediţie jubiliară: primirea de noi membri ai Academiei Orient-Occident în sala Meşterului Manole de la Catedrala Arhiepiscopală în prezenţa Înaltpreasfinţitului Calinic Argatu, o gazdă ospitalieră a participanţilor, festivitatea de decernare a premiilor festivalului şi ultimul recital poetic plurilingv din primitoarea sală a Muzeului municipal.

Dincolo de activităţile extra-poetice – excursia duminicală spre zona carpatină, cu un popas la legendare lăcaşe de cult şi priveliştea peisajului montano-energetică de la Vidraru -, vizitarea Mânăstirii Princiare, ctitorie a lui Neagoe Basarab le-a oferit oaspeţilor oportunitatea de a lua act de cele mai importante şi aurorale momente ale istoriei românilor. Frumuseţea locului, arhitectura originală, atipică, într-un fel ce încântă şi farmecă orice vizitator, a construcţiei în care reverberează, poetic şi mitic, legenda Maşterului Manole, dar în care se odihnesc şi rămăşiţele marilor regi şi regine ale României, de la Carol I la Carol al II-lea, nu puteau să nu impresioneze pe oaspeţii de peste mări şi ţări.

Ascultând cinci dimineţi şi seri la rând texte poetice în cele mai diverse limbi (engleză, chineză, spaniolă, franceză, germană, arabă, macedoneană, italiană, portugheză, bulgară, estoniană, poloneză, cehă, norvegiană şi altele), nu m-am putut sustrage gândului întrebător dacă nu cumva Poezia, ca Muzica şi, în general, ca Arta în funcţia ei de vector al creativităţii umane, nu asumă dimensiunea unei terapii. Una a Răului, înscris în gena umană prin căderea adamică, atât de resuscitat azi, în lumea în care vieţuim sub semnul unei terori mondializate.

Nu mă îndoiesc de veridicitatea unei astfel de ipoteze. Căci în liniştea decantată de glasul poeţilor – sosiţi din Australia, China, Hong Kong, Capul Verde, Cuba, Argentina, Bolivia, Uruguay, Brazilia, Mexic, Panama, Franţa, Portugalia, Italia, Germania, Franţa, Estonia, Georgia, Bulgaria, Cehia, Macedonia, Liban, ca de altfel şi din Tunisia, Siria şi Tucia, locuri, acestea din urmă, în care zarva sângeroasă a armelor atentează la triumful lirele muzelor poeziei – gustul păcii şi al înţelegerii căpăta sunetul unei promisiuni a triumfului Binelui.

Un bine căruia arta – şi poezia născută din germenul uimirii în faţa frumuseţii umane şi a destinării sale în harul creaţiei artistice – i se asociază în chip de ferment al speranţei rodirii unei ordini a păcii ce însoţeşte, de milenii, destinul umanităţii pe Terra.

Zile hărăzite cuvântului poetic ca instrument primar al Logosului ctitoritor al spiritului uman creator de frumos şi de adevăr invulnerabile, sustras deriziunii şi vocaţiei destructive a confruntărilor litigioase şi, din păcate, sângeroase.

Zile mirabile, repet sub impulsul propriilor trăiri de martor şi de mărturisitor, ce s-au succedat, într-o polifonie seducătoare, sub semnul inter-cunoaşterii nemijlocite, al unei intercomunicări restituite străvechii cumunicături din zestrea semantică a patrimoniului spiritualităţii noastre străbune.