Curtea de Apel Craiova judecă, mâine, contestaţiile formulate de doi cetăţeni bulgari, o femeie şi un bărbat, arestaţi preventiv la sfârşitul săptămânii trecute pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. Cei doi aveau aparatură de skimming asupra lor şi sunt suspectaţi că ar fi montat un dispozitiv de copiere a datelor de pe carduri pe un ATM bancar din cartierul craiovean Brazda lui Novac.
Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au depistat, vineri, 15 iulie a.c., la un hotel din Craiova, doi cetăţeni bulgari, Anton Asenov şi Krasimira Kevreva, ambii în vârstă de 30 de ani, suspectaţi de comiterea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.
Potrivit comunicatului Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), în urma percheziţiilor corporale, asupra acestora poliţiştii au identificat şi ridicat 13 carduri bancare şi plasticuri prevăzute cu bandă magnetică, 6 cartelele telefonice, un dispozitiv de tip skimming, stick de memorie, dar şi 400 de euro, 400 de leva şi 129 de lei. De asemenea, oamenii legii au descins şi în camera de hotel unde erau cazaţi cei doi, astfel fiind ridicate în vederea cercetărilor alte 7 dispozitive de tip skimming, 2 laptopuri, precum şi diferite înscrisuri.
Cei în cauză sunt suspectaţi că, în cursul zilei de joi, 14 iulie a.c., ar fi montat un dispozitiv de skimming la un ATM bancar, din cartierul craiovean Brazda lui Novac. În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reţinuţi, vineri, pentru săvârşirea infracţiunilor de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori. În aceeaşi zi, cei doi bulgari au fost prezentaţi Tribunalului Dolj, instanţă care a dispus arestarea lor pentru 30 de zile:
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Craiova. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor ASENOV ANTON şi KEVREVA KRASIMIRA pe o durată de 30 zile începând cu data de 15.07.2016 şi până la data de 13.08.2016 inclusiv. În baza art. 275 alin. 3 şi 6 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul interpretului de limba bulgară pe o durată de o oră şi jumătate. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa din Camera de Consiliu, azi, 15.07.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei.
În aceeaşi zi, cei doi inculpaţi au contestat măsura dispusă de instanţa de fond, contestaţiile lor urmând să se judece miercuri, 20 iulie a.c., la Curtea de Apel Craiova. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.