Solomon: „Este adevărat, voi candida din partea UNPR la Primăria Craiova”

1
295

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a transmis, ieri, un comunicat de presă în mass-media centrale prin care a anunţat că primarul suspendat al Craiovei, Antonie Solomon, a luat decizia de a candida pentru un nou mandat de edil din partea acestei formaţiuni politice. Contactat telefonic, Antonie Solomon, care este şi liderul organizaţiei municipale a PDL, a recunoscut că s-a decis ca, în anul 2012, să candideze pentru un nou mandat de primar din partea UNPR.

Antonie Solomon, primarul suspendat al Craiovei: «Este adevărat, voi candida pentru funcţia de primar al Craiovei din partea UNPR. Această intenţie era mai veche şi acum am decis că e momentul potrivit ca să o fac publică», a declarat, ieri, Antonie Solomon, care a refuzat în schimb, să facă şi alte comentarii.

Potrivit acestui comunicat, Antonie Solomon nu va mai fi candidatul PDL pentru Primăria Craiova, aşa cum se anunţase până acum, ci din partea UNPR, acesta fiind ultima lui opţiune politică. „În ultima perioadă m-am consultat cu foarte mulţi cetăţeni din Craiova, iar concluzia a fost una singură: administraţia locală are nevoie de oameni de cuvânt, care să muncească în interesul cetăţenilor. A trecut vremea populismului şi a politicii de televizor, avem nevoie de soluţii serioase. Din acest motiv, am decis ca la alegerile din 2012 să candidez pentru Primăria municipiului Craiova din partea Uniunii Naţionale pentru Progresul României”, se arată în comunicatul UNPR. Potrivit acestui document, primarul suspendat al Craiovei a luat hotărârea de a se alătura uneperiştilor deoarece îi apreciază pe liderii lor. „Îi apreciez pe liderii UNPR pentru că sunt oameni cu mult curaj, care şi-au respectat întotdeauna cuvântul”, a spus Solomon, conform sursei citate.

Solomon: „Gabriel Oprea este om de onoare”

În  opinia lui Antonie Solomon, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, este „om de onoare” şi îl respectă pentru faptul că a colaborat foarte bine cu el, în perioada în care acesta a fost ministru al Administraţiei Publice. În acelaşi comunicat, Antonie Solomon spune că îi apreciază şi Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, pentru că sunt „adevăraţi oameni de stat, care şi-au demonstrat profesionalismul”. „Sunt sigur că decizia de a veni alături de UNPR va fi bine primită de toţi craiovenii. Voi pune umărul la consolidarea UNPR şi voi fi în prima linie în bătăliile electorale din 2012. Vă asigur că UNPR va fi surpriza plăcută a alegerilor din Craiova şi va pune multe probleme adversarilor. Am convingerea că alegerile de anul viitor vor fi câştigate tot de coaliţia aflată astăzi la guvernare, care a trebuit să aplice măsuri grele, dar juste şi absolut necesare pentru depăşirea crizei economice şi a salvat România de la colaps”, se mai arată în declaraţia lui Solomon.

Berceanu: „Domnul Solomon nu şi-a dat demisia din PDL”

Declaraţia politică a lui Antonie Solomon i-a luat prin surprinderii pe liderii politici de pe plan local. Contactat telefonic, Gheorghe Bică, vicepreşedintele UNPR Dolj, a declarat că intenţia politică a lui Antonie Solomon îl bucură, dar nu o putea confirma ieri deoarece nu a plecat de la sediul local de partid. „De la UNPR Dolj nu a plecat nici un comunicat de presă. Dacă s-a transmis ceva, s-a plecat de la Bucureşti, deci e o decizie de la centru”, a spus acesta. Pe de altă parte, liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, s-a declarat surprins de decizia lui Antonie Solomon de a candida în 2012 din partea UNPR pentru Primăria Craiovei, precizând că acesta nu a demisionat din PDL şi nici nu a fost exclus, „Domnul Solomon nici nu şi-a dat demisia din PDL, nici nu a fost exclus. Mai mult, el a fost în permanenţă sprijinit atât de organizaţia PDL Dolj, cât şi de cea PDL Craiova”, a afirmat liderul PDL Dolj, Radu Berceanu, care a anunţat, totodată, că va avea o discuţie cu edilul suspendat. În luna februarie anul acesta, Radu Berceanu spunea că Antonie Solomon este în continuare printre posibilii candidaţi ai filialei pentru ocuparea postului de primar al Craiovei, la alegerile din 2012.

 

Comments are closed.