Capotescu, Poşulescu şi Gănescu, trimişi în judecată

0
296

Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova au finalizat cercetările şi au întocmit rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a craiovenilor Adrian Poşulescu, Gheorghe Laurenţiu Capotescu zis “Pătatu”, Covaci Junior Poenaru şi a lui Decebal Simion Gănescu din Zimnicea. Cei patru sunt acuzaţi de iniţiere sau constituire a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, fabricarea ori deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică, complicitate la fabricarea şi deţinerea de echipamente, inclusiv hardware sau software, cu scopul de a servi la falsificarea instrumentelor de plată electronică şi accesul fără drept la un sistem informatic prin încălcarea măsurilor de securitate. În plus, săptămâna trecută magistraţii Tribunalului Dolj au prelungit măsura arestării preventive luată faţă de Poşulescu, Capotescu şi Gănescu pe 19 mai a.c.

Potrivit datelor din rechizitoriu, pe 18 februarie a.c. poliţiştii din cadrul BCCO Craiova – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în zona Liceului C.F.R. din municipiul Craiova locuieşte o persoană neidentificată la data sesizării, care confecţionează aparatură de skimming destinată copierii frauduloase a datelor de pe cardurile bancare, în anturajul infracţional al “fabricantului” aflându-se şi Poenaru Covaci-Junior, care era folosit pentru a asigura legătura între persoana respectivă şi cumpărătorii aparaturii de skimming. A fost înregistrat dosar la DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi a fost demarată supravegherea persoanelor respective, în baza mandatelor emise de Tribunalul Dolj fiind interceptate şi convorbirile telefonice ale suspecţilor. S-a stabilit, astfel, că persoana care confecţionează aparatura de skimming este inculpatul Poşulescu Adrian, care locuieşte vizavi de Liceul C.F.R. Craiova şi care confecţiona aparatura acasă, în timp ce întâlnirile cu cumpărătorii aveau loc în incinta barului „Ramses”, administrat de Poşulescu.

Au bănuit că sunt “filaţi”, dar n-au scăpat

Chiar dacă vorbeau codificat între ei la telefon, oamenii legii au stabilit că pe 9 mai a.c. urma să aibă loc o tranzacţie, pentru că Gheorghe Capotescu îl sunase pe Poşulescu şi insistase să se întâlnească în seara respectivă la ora 21.00, deoarece „vine omu, frate, vine omu’…. Vine omu’, omu’……. Omu’, vine omu’…omu’…omu’”. Capotescu făcea “oficiile” pentru Decebal Simion Gănescu, care era împreună cu el, în zona „Groapă” de pe Calea Severinului. Gănescu şi-a luat gura de bancomat pe care o comandase şi a pornit spre domiciliu, după miezul nopţii, însă având suspiciunea că este filat, a rulat cu viteză excesivă, motiv pentru care oamenii legii, care într-adevăr îl urmăreau, au decis să nu-l blocheze în trafic, pentru a evita producerea unei tragedii.

Potrivit procurorilor craioveni din cadrul DIICOT, pe 17 mai a.c., la ora 12.32, Gănescu, care fusese la Budapesta, unde montase aparatura de skimming, la revenirea în ţară, pentru că nu s-a descurcat cu softul, l-a contactat pe Capotescu şi l-a întrebat „ când pot să apar şi io pe acolo pe la tine”, primind răspuns că „o lăsăm pe mâine, poimâine încolo”… Seara, după ora 19.00, Gănescu l-a sunat din nou pe Capotescu, stabilind cu acesta să ajungă în Craiova pe 18 mai a.c., „pe la un 7-8 acolo, că ştii ce, vreau să fie seara, să nu…păţesc ce am păţit ultima oară”. A ajuns în Craiova pe la 21.30, cu un autoturism Audi A4, în care mai era o femeie, l-au luat pe Capotescu şi au ajuns la barul „Ramses” aproape de ora 22.00. Imediat ce a terminat întâlnirea cu Poşulescu şi a ieşit cu aparatura, poliţiştii de crimă organizată care îl “filau” au intervenit şi l-au imobilizat pe Gănescu. Percheziţiile efectuate ulterior au ajutat la completarea probatoriului existent deja în cauză, astfel că magistraţii Tribunalului Dolj au emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Poşulescu, Capotescu şi Gănescu. Cei trei au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, în timp ce Covaci Junior Poenaru a fost trimis în judecată în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de constituirea şi sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, deţinerea de echipamente software în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică şi complicitate la deţinerea de echipamente, dosarul fiind înaintat Tribunalului Dolj pentru soluţionare.