Poliţia de Frontieră Română atrage atenţia asupra călătoriei minorilor în străinătate

0
428

Având în vedere că se apropie vacanţa de vară, iar în această perioadă mulţi părinți călătoresc împreună cu copiii în afara graniţelor ţării, Poliţia de Frontieră Română atrage atenția cu privire la condiţiile privind călătoria cetăţenilor români minori în străinătate.

 În ultima lună, polițiștii de frontieră au fost nevoiţi să întrerupă călătoria pentru aproximativ 150 cetățeni români minori, ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători în afara ţării împreună cu minorii în condiții legale. Conform Legii 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările și completările ulterioare, cetăţenii români minori pot ieşi din ţară numai în baza unui document de călătorie valabil – paşaport sau carte de identitate (minorii peste 14 ani). Menționăm faptul că, odată cu aderarea țării noastre la Spațiu Schengen aerian și maritim, cetățenii români minori care călătoresc cu avionul în afara granițelor României, ca și adulții, nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge direct către poarta de îmbarcare. Minorii pot călători în spațiul Schengen de pe aeroporturi cu aceleași documente ca și până în prezent. Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, polițiștii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară.

Documentele necesare pentru a ieși din țară, în cazul cetățenilor români minori, în funcție de situație:

  • Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare:
  • Document de călătorie valabil;
  • Acordul celuilalt părinte atunci când călătorește însoțit doar de unul dintre părinți;
  • Acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele;
  • Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens;
  • Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei.

Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de:

  • Document de călătorie valabil;
  • Acord din partea ambilor părinți;
  • Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește.

Însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, NU mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către polițistul de frontieră. Însă, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul.

Este vorba despre următoarele infracțiuni: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; infracțiuni de terorism.

Poate avea calitatea de însoţitor al minorului pe durata zborului şi personalul desemnat în acest scop din cadrul societăţilor comerciale autorizate să desfăşoare activităţi de transport internaţional de persoane, în condiţiile legii.

Acordul părintelui/părinţilor/reprezentantului legal pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către un minor este materializat într-o declaraţie notarială care are forma și conținutul stabilite de lege, modelele fiind postate pe site-ul instituţiei https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-continutul-si-forma-declaratiei-168.html.

În anul 2024, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să întrerupă călătoria pentru aproximativ 880 de cetățeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoțitorii nu dețineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorii în condiții legale. Aceste situații sunt constatate tot mai des o dată cu apropierea finalizării cursurilor și începerea vacanțelor de vară.

Astfel, numai în ultima lună, polițiștii de frontieră nu au permis ieșirea din țară a aproximativ 150 cetățeni români minori, de cele mai multe ori pentru că nu dețineau documente de călătorie valabile sau părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte materializat prin procură notarială.

Detalii suplimentare privind condiţiile de călătorie ale minorului, cetăţean român, se regasesc la: https://www.politiadefrontiera.ro/ro/main/pg-conditii-de-iesire-din-tara-pentru-cetatenii-romani-minori-59.html.