Accident mortal între Coșoveni și Leu

0
1533

În această după-amiază, poliţişti ai Serviciului Rutier Dolj au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 6, între localitățile Coșoveni și Leu.

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Castranova, care conducea un autoturism pe DN 6, ar fi pătruns – din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor – pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un șofer în vârstă de 40 de ani, din municipiul Caracal. Trei persoane din cele două mașini au fost încarcerate. La fața locului au fost trimise un elicopter SMURD, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și două  echipaje SAJ.

În urma evenimentului, bărbatul de 53 de ani a decedat, iar cel de 40 de ani și o femeie de 47 de ani au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.