CM 2018: Senegalul chemat să salveze onoarea Africii

0
379

Egiptul, Marocul, Nigeria și Tunisia, toate în dificultate, în partidele de debut. Bilanț crud pentru fotbalul african. Altfel spus, toate speranțele se leagă acum de Senegal, care întâlnește, astăzi, Polonia. Selecționerul Senegalului, Aliou Cisse (42 de ani), este cel mai tânăr selecționer la actuala ediție de Campionat Mondial. Fost căpitan al echipei Senegalului, care a atins sferturile de finală ale CM 2002, ex-jucător al PSG, în funcție din martie 2015, Aliou Cisse încearcă să transmită jucătorilor săi încrederea în propriile forțe. Și Senegalul poate face o figură frumoasă. Dispune de un fond de jucători de bună valoare tehnică, în frunte cu Sadio Mane, de la FC Liverpool și continuând cu Kalidou Koulibaly (AC Napoli), Keita Balde (AS Monaco), Youssuf Sabaly (Bordeaux) și Idrissa Gueye (Everton), dar mai sunt și alții la cluburi europene. Cu alte cuvinte, în această după-amiază, se vor afla față în față doi atacanți de top ai Europei, Sadio Mane și Robert Lewandowski.