Theresa May încearcă să reducă furia publică, stârnită în urma incendiului din Londra

0
252

mayGuvernul premierului britanic a încercat să liniştească furia londonezilor stârnită după incendiul clădirii de apartamente din vestul oraşului, făcând promisiunea de a susţine victimele incidentului în urma protestelor faţă de viteza de reacţie a Theresei May. Atitudinea batjocoritoare a protestatarilor a avut loc în timpul unei vizite considerate întârziate a Theresei May la un centru unde erau găzduiţi sinistraţi ai incendiului. Sute de protestatari furioşi au pătruns apoi în primăria unui district al Londrei, cerând să se facă dreptate după incendiul în urma căruia cel puţin 58 de oameni au murit, iar numeroşi alţii sunt daţi dispăruţi. Dacă decesele vor fi confirmate, incendiul produs la Grenfell Tower va rămâne în istorie drept cel care a produs cele mai multe victime în Londra din ultimii 60 de ani. Prim-ministrul britanic Theresa May a recunoscut că reacţia autorităţilor nu a fost suficient de bună. „Reacţia serviciilor de urgenţă, a Serviciului Naţional de Sănătate şi a comunităţii a fost eroică. Dar, sincer, sprijinul oferit famiilor afectate de incendiu care aveau nevoie de ajutor sau de informaţii în momentele de după dezastru nu a fost suficient de bun”, a declarat Theresa May. La toate acestea se adaugă rezultatul scrutinului parlamentar din Marea Britanie, considerat unul dezamăgitor, un “dezastru”, pentru Theresa May, după ce aceasta a convocat ea însăşi alegerile. Partidul Conservator, al Theresei May, a rămas formaţiunea cu cel mai mare număr de reprezentanţi în Camera Comunelor, cu 318 locuri, dar s-a situat sub majoritatea de 326 de locuri necesară pentru formarea guvernului. May a obţinut susţinerea Partidului Democratic Unionist (DUP), ce a obţinut 10 locuri locuri, în urma scrutinului parlamentar, pentru a putea forma noul guvern britanic.