Florentino Perez – încă un mandat de preşedinte al clubului Real Madrid

0
321

Florentino-PerezCum singura candidatură la preşedenţia clubului Real Madrid a fost cea a lui Florentino Perez (70 de ani), până la expirarea termenului de depunere a dosarelor, acesta a fost confirmat pentru încă un mandat de patru ani. El fusese reales în 2013, tot din postura de unic candidat. În total, Perez a petrecut 14 ani în fruntea clubului madrilean, în două perioade: 2000-2006 şi după 2009. Sub mandatul său, Real Madrid a repurtat trei Ligi ale Campionilor (2014, 2016, 2017). Opozanţii lui Perez critică modificarea statutului adoptat în 2012, potrivit căruia candidaţii trebuie să aibă o vechime de socio (suporter acţionar) de 20 de ani, faţă de 10 înainte, şi garantarea cu o parte din patrimoniul personal.