Bilanţul victimelor ca urmare a incendiilor de pădure din Portugalia a ajuns la 62 de morţi

0
306

portugaliaCel puţin 62 de persoane au fost ucise, iar mai multe au fost date dispărute, în urma incendiilor de pădure care au avut loc sâmbătă şi duminică în centrul Portugaliei, cel mai grav dezastru din ţară în ultimele decenii. Incendiul a fost declanşat sâmbătă după-amiază în oraşul Pedrogao Grande, aflat la 50 de kilometri sud-est de Coimbra. La mai bine de 24 de ore după, focul nu a fost stins pe unele dealuri din centrul Portugaliei. Un fulger ar fi provocat focul, pe fondul unei furtuni uscate. Portugalia este predispusă la incendii forestiere în lunile de vară, când sunt înregistrate temperaturi de peste 40 de grade Celsius. Bilanţul revizuit al victimelor indică 62 de morţi şi peste 50 de răniţi. Peste 350 de soldaţi şi 700 de pompieri au intervenit pentru a stinge incendiile şi pentru a salva persoanele afectate. Premierul portughez Antonio Costa a declarat că „dimensiunile acestui incendiu au cauzat o tragedie umană dincolo de oricare alt eveniment din memoria noastră”. Uniunea Europeană a oferit asistenţă Portugaliei, mai multe unităţi pentru stingerea incendiilor fiind trimise din Spania, Franţa şi Grecia. Mai mulţi lideri ai lumii, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron, Papa Francisc sau premierul spaniol Mariano Rajoy, au transmis mesaje de solidaritate către statul portughez.