Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” a obţinut titlul de „Şcoală Europeană”

0
1304

Colegiul Naţional „Ştefan Velovan” a primit marţi, 16 iunie, din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice titlul de „Şcoala Europeană” pentru performanţele deosebite obţinute în activitatea de cooperare europeană şi pentru contribuţiile aduse la promovarea şi dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei.

             Competiţia „Şcoala Europeană” se adresează tuturor şcolilor din ţară care derulează proiecte europene de tipul Comenius, Erasmus+, eTwinning. Este o competiţie organizată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sub patronajul Uniunii Europene şi presupune realizarea unei aplicaţii prin care unitatea şcolară dovedeşte prin documente justificative dezvoltarea dimensiunii europene în spaţiul educaţional. Titlul de „Şcoală Europeana” este decernat pe o perioadă de trei ani şi alături de diplomele de excelenţă, unitata şcolară îşi mai pune în colecţie şi un trofeu, cu care atât elevii, cât şi cadrele didactice se mândresc cu el. „Am depus aplicaţia pentru titlul de „Şcoală Europeană – 2015” în primăvara acestui an, am muncit foarte mult la documente, pentru că este o muncă migăloasă, trebuie să strângi toate documentele, toate rezultatele obţinute de-a lungul acestor ani. Am colaborat excelent cu colega mea Simona Bocai-coordonator proiecte europene ( Multiplicator de Informaţie Europeană) dar şi cu alţi profesori. Am fost premiaţi la Parlamentul României, trofeul şi diploma ne-au fost înmânate de doamna ministru Ecaterina Andronescu”, a precizat prof. Adriana Călinoiu, directorul adjunct al Colegiului Naţional „Ştefan Velovan” din Craiova.

Proiecte europene desfăşurate în şcoală

În acest an, pentru această titulatură şi-au depus candidatura 115 şcoli din România şi aceasta a fost acordată pentru 60. Din judeţul Dolj, doar două unităţi de la învăţământul liceal au obţinut acest titlu important. Reprezentanţii proiectului ne-au spus că acest premiu a fost o recunoaştere şi o încununare a unei munci de echipe, desfăşurată pe parcursul ultimilor trei, patru ani a unităţii de învăţământ. „A trebuit să depunem un dosar de candidatură care a cuprins toate activităţile şi proiectele europene desfăşurate în şcoală. Documentaţia depusă trebuia să demonstreze continuitatea proiectelor europene şi corelarea acestora cu documentele manageriale: Planul de Dezvoltare Instituţională şi Planurile Manageriale Anuale ale directorului, precum şi un formular de candidatură în care a trebuit să descriem impactul activtăţilor europene asupra şcolii noastre. Dosarul a cuprins toate activităţile realizate în ultimii trei ani, plus cele proiectate pentru acest an şcolar, aflate în prezent în derulare. Numai formularul de candidatură a avut 100 de pagini. Până acum, şcoala noastră nu a mai depus dosarul de candidatură, aşadar, nu am mai obţinut acest titlu. Dar când ne-am propus, l-am şi obţinut”, a mai spus directorul adjunct al Colegiului Naţional „Ştefan Velovan”.

„Este vorba de prestigiul instituţiei”

Simona Bocai, coordonatorul de proiecte europene spune că reprezentanţii Colegiului şi-au propus de anul trecut să participe, dar au fost ocupaţi cu alte proiecte. „Am avrut să intrăm în programul Erasmus. Am depus candidaturi pe Erasmus şi am şi reuşit. Acest titlu se conferă şcolilor din 2004 şi e valabil timp de trei ani. Ne vom păstra această titulatură timp de trei ani de zile, după aceia vom face un alt dosar. Practic se depune dosarul pentru activitatea din ultimii trei ani şi activitatea din anul în curs. Prin obţinerea acestui titlu este vorba doar despre prestigiu, este o recunoaştere a tuturor proiectelor europene derulate într-o instituţie, o recunoaştere a muncii la acest sector. Sunt foarte multe proiecte. Avem proiecte cu finanţare europeană, dar şi proiecte intre instituţii, parteneriate. Avem colaborări de mai bine de cinci ani Winchester College din Anglia, facem schimb de elevi. Colaborăm şi cu un liceu francofon din Turcia. Am avut proiecte şi pentru elevi şi pentru adulţi. Din păcate se evaluează numai ultimii trei ani. Dacă s-ar evalua din urmă,  noi am avut patru burse de formare profesională. Am avut vizită pregătitoare Comenius finanţată european…”, a completat Simona Bocai.

„Să contribuim la creşterea dimensiunii europene”

Reprezentanţii Colegiului Naţional „Ştefan Velovan” susţin că nu se vor lăsa şi că vor încerca să obţină acest titlu şi pentru a doua oară. Asta mai ales că erau şcoli care se mândreau cu obţinerea trofeului pentru a patra oară consecutiv. „Noi avem proiecte în derulare şi deci peste trei ani vom avea cu ce să ne prezentăm. Prin acest proiect s-a urmărit totodată creşterea dimensiunii europene prin totalitatea activităţilor pe care le-am realizat cu elevii, profesorii şi cursurile de formare ale acestora. Cele mai importante proiecte depuse la dosar au fost următoarele : un proiect Grundtvig; Erasmus+ „Beneficiile şi riscurile utilizării internetului de către copii”; Erasmus+ – un parteneriat strategic între şapte ţări – ; Proiect multianul C Comenius „YoUtopia : towards participative citizenship”, fiind vorba de o colaborare între 8 state;  precum şi un parteneriat de aproape 20 de ani cu o asociaţie a pensionarilor din Franţa. Ne vizităm reciproc de 20 de ani. Pe 11 iunie, anul acesta au fost la Craiova. A fost un moment special pentru mine şi colega mea Simona Bocai să ne aflăm la Palatul Parlamentului pentru a primi aceast premiu şi cu siguranţă vom continua în aceeaşi măsura să contribuim la creşterea dimensiunii europene a şcolii noastre şi a comunităţii” a declarat directorul adjunct al Colegiului Naţional Ştefan Velovan, prof. Adriana Călinoiu.