Craiova, topită de caniculă

0
352

Căldura insuportabilă din aceste zile le dă mari bătăi de cap craiovenilor. Sufocaţi de caniculă, cardiacii şi bătrânii, în special, au solicitat ajutorul medicilor după ce li s-a făcut rău în propria locuinţă. De altfel, serviciile sanitare de urgenţă sunt pregătite să intervină în situaţia în care mercurul din termometre va continua să crească. Potrivit autorităţilor, atât Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj cât şi unităţile şi compartimentele de primiri urgenţe din judeţ asigură toate condiţiile necesare pentru a acorda îngrijiri medicale celor care acuză probleme de sănătate provocate de căldura înăbuşitoare. Pentru a evita totuşi apariţia unor astfel de incidente, specialiştii îi sfătuiesc pe doljeni să respecte o serie de recomandări venite din partea medicilor. 

Valul de căldură care s-a abătut şi asupra judeţului Dolj i-a pus la grea încercare pe cei care la orele amiezii au ieşit din casă. Temperatura a depăşit 35 de grade Celsius la umbră, iar autorităţile sunt în alertă. În aceste condiţii, ieri, la Prefectură, s-a întrunit Grupul de suport tehnic al Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă. Totodată, a fost emis un ordin privind măsurile  de atenuare a efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei.

Astfel, pe perioada de caniculă, comitetele locale pentru situaţii de urgenţă sunt obligate ia o serie de măsuri. Printre acestea, inventarierea surselor de apă şi identificarea unor surse suplimentare, de rezervă, pentru a se asigura apa necesară. De asemenea, se impune determinarea nivelului apei din fântâni şi supravegherea permanentă a calităţii apei potabile din reţeaua comunală de alimentare, cu solicitarea efectuării de analize periodice privind potabilitatea.

Patru puncte de prim ajutor, în Craiova

Autorităţile judeţene au prevăzut în cadrul întâlnirii de ieri şi intensificarea patrulărilor în zonele cu culturi agricole şi în cele frecventate pentru agrement, în locuri cu vegetaţie forestieră, pentru prevenirea incendiilor. Se interzic, de asemenea, focurile în aer liber pentru arderea tufărişurilor sau a vegetaţiei uscate. În plus, este interzisă folosirea focului deschis pe păşunile şi izlazul comunal, precum şi în zonele cu vegetaţie forestieră.

În Craiova s-au stabilit şi patru puncte de prim ajutor, la Prefectură, la Primăria Craiova – sediul Palace, în Piaţa Centrală, la Direcţia Asistenţă şi Protecţie Socială Craiova (cartier Lapuş, bloc T8, parter), la care se adaugă cabinetele medicale de medicina de familie şi farmaciile.

Aceste puncte au fost alese pentru a putea oferi repaus persoanelor care sunt afectate de canicula. În aceste locuri se oferă apă celor care au nevoie. Dacă se va instaura cod roşu de caniculă, medicii din aceste puncte de prim ajutor vor măsura tensiunea şi vor acorda şi alte servicii în caz de nevoie. Pentru situaţii mai grave, va fi solicitată ambulanţa.

Sfaturi din partea medicilor

Pentru ca populaţia să suporte mai uşor temperaturile caniculare şi pentru a evita apariţia unor incidente, specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Dolj au lansat, şi ei, o serie de recomandări. În primul rând, zilnic trebuie consumate lichide, între 1,5 şi 2 litri, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioada de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă la fiecare 20 de minute. Sfatul este însă acela de a evita băuturile alcoolice – inclusiv berea sau vinul –, care favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Nu sunt recomandate nici băuturile cu conţinut ridicat de cofeină – cafea şi cola – sau de zahăr, aşa cum ar fi băuturile răcoritoare carbogazoase, care sunt diuretice.

În schimb, trebuie consumate cât mai multe fructe şi legume proaspete, întrucât conţin o cantitate mare de apă. De asemenea, este de evitat expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00. În situaţia în care locuinţa este prevăzută cu aparat de aer condiţionat, acesta trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală. Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depăşeşte 32 de grade Celsius.

Avertisment pentru bolnavi

La fel de importante sunt şi indicaţiile pentru persoanele vârstnice şi cele cu afecţiuni cronice. Pentru acestea medicii recomandă evitarea, pe cât posibil, a plimbărilor în perioadele de vârf ale caniculei sau, dacă este absolut necesar, să folosească îmbrăcăminte uşoară din materiale vegetale şi o pălărie de protecţie împotriva soarelui. De asemenea, persoanele care suferă de anumite afecţiuni trebuie să continue tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte important ca în aceste perioade, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

Potrivit specialiştilor DSP Dolj, şi angajatorii ar trebui ca, în perioadele de caniculă, să asigure condiţii pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor.

De asemenea, pentru ameliorarea condiţiilor de muncă se recomandă reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite.

Atenţie la toxiinfecţiile alimentare!

Medicii avertizează că în această perioadă cu temperaturi ce ajung la 35 de grade Celsius riscul apariţiei unor toxiinfecţii alimentare creşte, motiv pentru care recomandă atenţie la achiziţionarea alimentelor şi la modul de preparare a acestora.

În zilele caniculare orice aliment poate deveni o sursă de infecţie în special carnea şi produsele din carne, laptele şi produse din lapte şi chiar şi legumele şi fructele dacă sunt consumate fără a fi bine spălate în prealabil. Bolile digestive grave şi toxiinfecţiile alimentare se manifestă, în general, prin febră mare, dureri abdominale şi de cap, însoţite de vărsături. În aceste condiţii, sfatul este ca, încă de la primele simptome, pacientul să se adreseze de urgenţă medicilor. Pentru a preveni îmbolnăvirea este necesară respectarea unor reguli de igienă minimale, cum ar fi spălatul pe mâini.