Universitatea din Craiova, în dialog cu mediul socio-economic

0
427

Universitatea din Craiova organizează vineri, 22 iunie 2012, începând cu ora 10, în Sala Albastră din clădirea centrală, seminarul „Strategii de dezvoltare a parteneriatului dintre mediul universitar şi cel socio-economic”. Evenimentul îl va avea ca invitat de onoare pe ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Daniel Chiţoiu. Sunt invitaţi, de asemenea, preşedinţii consiliilor judeţene din Oltenia, primarii municipiilor din zonă, precum şi oameni de afaceri din mai multe domenii de activitate. Din partea Universităţii din Craiova şi-au anunţat participarea decanii facultăţilor, membrii senatului, cadre didactice, dar şi reprezentanţi ai studenţilor.

Întâlnirea are scopul de a pune bazele unei bune colaborări între mediul de afaceri şi Universitatea din Craiova, pentru ca studenţii să poată să facă practică în cadrul marilor firme din zonă, dar şi pentru găsirea soluţiilor de  creare a locurilor de muncă care să asigure angajarea absolvenţilor. De asemenea, în cadrul întâlnirii se va discuta şi despre transferul tehnologic, rezultat în urma programelor de cercetare din cadrul Universităţii, către firmele interesate.