Handbalistele Craiovei au remizat cu Brăila

0
378

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a remizat, în Sala Polivalentă, scor 27-27 (15-16), cu Dunărea Brăila. Au jucat pentru SCM Craiova: Dzhukeva, Curmenţ, Chetraru (portari), Bak 9 goluri, Jipa 5, Andrei 5, Cârstea 3, Şelaru 2, Tudorică 2, Nica 1, Loken, Ion.  Craiovencele rămân pe locul 10, cu 30 de puncte, iar în etapa viitoare, penultima a Ligii Florilor, va juca în deplasare cu liderul campionatului, Rapid, joi, 26 mai, de la ora 18 (în direct la TVR).

După meciul cu Brăila, antrenorul SCM Craiova, Bogdan Burcea, a declarat: “Cum să nu fie miză pentru noi? Respectul pentru suporteri reprezintă cea mai mare miză pentru noi, asta le-am spus fetelor, avem această datorie morală faţă de ei, să arătăm că ne luptăm. Încercăm să prestăm la un nivel cât putem de bun, acestea sunt posibilităţile în acest moment, din cauza accidentărilor pe care le-au suferit jucătoarele valoroase. Şi Brăila are aceleaşi probleme ca şi noi, dar au totuşi în lot jucătoare importante, campioane mondiale. Sunt dezamăgit din anumite puncte de vedere, dar nu de fete, ci de arbitri. Meciul cu Rapid trebuie să ne aducă bucurie, pentru că jucăm în sala cu cei mai mulţi suporteri, întâlnim echipa de pe primul loc.”