Primăria Craiova plăteşte şomajul tehnic al angajaţilor din cultură

0
544

Primăria Craiova suportă cheltuielile cu şomajul tehnic al angajaţilor din instituţiile de cultură. Primarul Mihail Genoiu a dezvăluit, luni, într-o conferinţă de presă desfăşurată online, că primăria a primit o adresă oficială din partea Ministerului Muncii, în care se precizează că toate cheltuielile salariale ale funcţionarilor din instituţiile de cultură, aflaţi în şomaj tehnic, vor fi achitate de la bugetul local, şi nu de la bugetul de stat.

Edilul susţine însă că, iniţial, Ministerul Muncii a informat instituţiile de cultură, în speţă Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, că acestea se pliază pe prevederile Ordonanţei Militare nr. 30, urmând ca şomajul tehnic al angajaţilor să fie suportat de la bugetul de stat.

Ulterior, au început discuţii la nivel naţional, la unele oraşe s-au acordat sumele din cadrul bugetului AJOFM, la altele nu; sunt oraşe la care s-au plătit aceşti bani, în speţă Sfântu Gheorghe, Braşov, Arad. Noi am primit vineri o adresă oficială că nu vor fi suportate de la Ministerul Muncii, ci de către bugetul local. Nu am înţeles de ce se face această diferenţiere, de ce un minister, în speţă Ministerul Muncii, poate să trimită două adrese diferite, în una să spună că sunt eligibile cheltuielile de la cultură pentru a fi suportate de bugetul statului, după care acelaşi minister să ne trimită o adresă în care să spună că nu sunt eligibile”, a afirmat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

În prima fază, Primăria Craiova a plătit o sumă de 700.000 de lei, reprezentând salariul net al angajaţilor, şi urmează să mai plătească şi contribuţiile la stat, de încă atât.