Colegiul Național “Carol I” – 194 de ani de istorie

0
1136

Una dintre instituțiile de elită ale învățământului românesc – Colegiul Național “Carol I” din Craiova – aniversează, mâine, 194 de ani de la înființare. Bazele școlii au fost puse pe 20 mai 1826, prin eforturile a doi foști elevi ai marelui om de cultură Ion Heliade Rădulescu. Este vorba despre Stanciu Căpățâneanu și Grigore Pleșoianu. Era a doua școală cu predare în limba română, după vestitul colegiu “Sfântul” Sava din București. La început, elevii și profesorii și-au desfășurat activitatea în chiliile Bisericii Obedeanu. Apoi, școala s-a mutat la Biserica Madona Dudu. În 1832, în urma donației vornicului lordache Otetelișanu, a fost cumpărat terenul pe care a fost construită clădirea în care funcționează și astăzi colegiul.

Prof. dr. Angel-Cristian Stăiculescu, directorul colegiului, ne-a declarat: “Mari personalități ale țării și ale lumii au fost elevi ai prestigioasei școli craiovene: Nicolae Titulescu, Theodor Aman, Petrache Poenaru, Gheorghe Țițeica, Corneliu Baba, Alexandru Balaci, Gheorghe Chițu, Gogu Constantinescu, Dimitrie Gerota, Traian Lalescu, Alexandru Macedonski, Titu Maiorescu, Ștefan Milcu, Ilie Murgulescu, Jean Negulescu, Constantin Nicolaescu-Plopșor, și mulți alții. De-a lungul timpului, elevii colegiului, îndrumați de dascăli de excepție, au adus școlii și țării 59 de premii internaționale”.

Programul activităților de sărbătoare începe, mâine, la ora 10, pe pagina de Facebook si pe site-ul colegiului, cu spectacolul omagial online “Colegiul Carol la ceas aniversar”: mesaje omagiale de la ambasade, academicieni, oficialități, instituții de cultură,caroliști de ieri și de astăzi; un program artistic realizat de elevii si profesorii colegiului; un omagiu adus școlii de actorul Emil Boroghină, Societar de Onoare al Teatrului Național ”Marin Sorescu” din Craiova și Cetățean de Onoare al Municipiului Craiova. Vor urma concursuri, sesiuni de comunicări și referate, expoziții virtuale.