SUA: Un mort şi 22 de răniţi în urma incidentului de pe Times Square

0
352

suasua 1Ultimul bilanţ indică un mort şi 22 de răniţi, în Times Square din New York, după ce un şofer a intrat joi cu maşina în pietoni, potrivit agenţiilor internaţionale de presă.

“În baza informaţiilor de care dispunem pentru moment, nu există nicio indicaţie că ar fi vorba de un act de terorism”, a declarat primarul New York-ului, Bill de Biasio, citat de AFP, subliniind totuşi că prezenţa forţelor de securitate a fost întărită în locurile-cheie ale metropolei americane.

Autorităţile l-au identificat şi reţinut pe şoferul vehicului — Richard Rojas, 26 de ani, din Bronx, care a lucrat în cadrul armatei din 2011 până în 2014.

Conform EFE, el a mai fost arestat de două ori pentru conducere sub efectul alcoolului şi alte încălcări ale legii. În martie, a fost reţinut ultima dată după ce a ameninţat cu cuţitul la gât o persoană.

Potrivit unor surse din poliţie citate de televiziunea ABC, rezultatele probelor în cazul şoferului ar fi fost negative la alcool, dar pozitive în privinţa folosirii de narcotice. Surse din cadrul Poliţiei precizează că individul ar fi folosit marijuana de sinteză foarte înaltă, denumită K2. 

Suspectul, potrivit BBC, ar fi efectuat două luni de închisoare militară în South Carolina, in 2013. În 2008 a fost arestat pentru conducere autovehicului sub influenţa alcoolului, la fel şi în 2015.