Parlamentul European cere accelerarea distribuirii extracomunitarilor în statele UE

0
285

parlamentul-europeanParlamentul Europeană a cerut, ieri, statelor Uniunii Europene să accelereze distribuirea refugiaţilor în conformitate cu sistemul cotelor stabilit de Comisia Europeană. “Eurodeputaţii condamnă faptul că, deşi au agreat să mute 160.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia până în septembrie 2017, statele membre UE au relocat doar 11% din ceea ce reprezintă obligaţiile lor totale (18.770 de persoane până pe 16 mai). Europarlamentarii consideră lipsa de solidaritate şi de împărţire a responsabilităţii ca fiind dezamăgitoare”, informează un comunicat al Parlamentului European. Într-o rezoluţie adoptată cu 398 voturi pentru, 134 împotrivă şi 41 de abţineri, Parlamentul UE cere statelor membre să îşi respecte angajamentele şi să prioritizeze relocarea copiilor fără familie şi a altor categorii de azilanţi. Eurodeputaţii critică un număr de state membre pentru “preferinţele foarte restrictive şi discriminatorii” în aplicarea distribuirii refugiaţilor. Comisia Europeană va decide în luna iunie eventuale măsuri juridice pentru penalizarea ţărilor central şi est-europene care au refuzat să accepte imigranţi extracomunitari în cadrul schemei cotelor stabilită de Uniunea Europeană. Deşi Comisia Europeană a stabilit în 2015 distribuirea proporţională a 160.000 de imigranţi, până acum au fost relocaţi doar peste 18.500. Polonia şi Ungaria au refuzat să primească vreun imigrant extracomunitar în cadrul sistemului de relocare. “Este inacceptabil ca în timp ce majoritatea statelor membre depun eforturi reale, într-un autentic spirit european, alte ţări să continue să demonstreze că nu sunt deloc solidare”, a declarat Dimitris Avramopoulos, comisarul UE pentru Imigraţie. “De aceea, cer Poloniei şi Ungariei, care nu au acceptat nicio persoană ce are nevoie de protecţie, să înceapă să facă acum acest lucru”, a adăugat Avramopoulos. Comisia Europeană va stabili luna viitoare dacă va iniţia proceduri de sancţionare a statelor europene care nu respectă schema de relocare a azilanţilor. În aprilie, Malta, care deţine preşedinţia semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a propus oferirea unor subvenţii de câte 60.000 de euro pentru fiecare imigrant statelor UE care primesc extracomunitari peste cotele stabilite de Comisia Europeană, iar ţările care nu primesc ar urma să achite sumele. Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi.