Razie rutieră pentru depistarea pietonilor care traversează neregulamentar

0
349

pietoniPoliţiştii Biroului Rutier Craiova au organizat, în cursul zilei de marţi, o acţiune pe principalele artere de circulaţie din municipiu, prin care s-a urmărit prevenirea accidentelor rutiere generate de traversarea neregulamentară a străzii de către pietoni, aceasta fiind a doua cauză ce a stat la baza accidentelor grave petrecute de la începutul anului. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 45 de sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 5600 lei, dintre acestea 22 sancţiuni fiind aplicate pietonilor care au fost depistaţi de poliţiştii rutieri în timp ce traversau strada neregulamentar, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj.

Oamenii legii recomandă pietonilor, pentru a evita să ajungă victime în accidente de circulaţie, să traverseze strada pe marcajul pietonal, prin dreptul indicatoarelor, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora; după coborârea din mijloacele de transport public să nu traverseze prin faţa sau prin spatele acestora ci după plecarea lor din staţie, prin locurile rezervate trecerii; înainte de a traversa prin locurile permise, să se asigure că în acel moment nu se apropie vehicule sau conducătorii acestora au sesizat intenţia lor şi au oprit pentru a le acorda prioritate de trecere; să nu pună conducătorii de autovehicule în situaţia de a frâna brusc pentru a le acorda prioritate şi să nu se angajeze în traversare atunci când se apropie maşina salvării, a pompierilor, a poliţiei (cu atenţionare acustică sau luminoasă).