Miting pentru „renaşterea Ştiinţei” – Suporterii olteni sunt chemaţi să participe duminică la ora 14 la o acţiune de protest

1
492

Fanii Universităţii Craiova vor organiza un miting de protest împotriva actualului patron şi a situaţiei în care a ajuns „echipa-fanion a Olteniei”. Acţiunea este programată după finalul actualei stagiuni, duminică 22 mai, de la ora 14 şi va avea un itinerariu prestabilit, punctul de plecare urmând a fi instituţia care a dat numele echipei din Bănie, Universitatea.

„Asociaţia Suporterilor Olteni organizează duminică, 22 mai, între orele 14-16, un miting de protest unde sunt aşteptaţi toţi cei care suferă din cauza situaţiei în care se află echipa noastră. Ne vom întâlni la ora 14, pe strada A. I. Cuza, în faţa Universităţii din Craiova, de unde vom pleca în marş spre Minerva, traseul fiind următorul: Universitate – Primarie – str. N. Plopşor – Minerva. Mitingul se va încheia la ora 16. Toţi cei care nu sunt resemnaţi vor fi acolo, pentru a elibera echipa de cei ca Mititelu. Epoca patronilor precum acesta, Neţoiu sau Staicu trebuie să apună. Ştiinţa trebuie să redevină ce a fost. Renaşterea echipei nu se poate face decât în jurul lucrurilor care ne-au făcut unici în ţară, pasiunea şi numărul suporterilor. Este timpul ca vocea noastră să devină din ce în ce mai puternică şi ca acţiunile noastre să fie luate în seamă de toţi factorii de decizie din oraş. Duminică, ora 14, toţi la Universitate…Ştiinţa trebuie să renască” este comunicatul suporterilor craioveni. „Acţiunea se va numi «Ştiinţa suntem noi». Nu e un miting împotriva lui Mititelu, nu mai vrem să discutăm despre acest om sau despre ce se întâmplă acum. Noi vrem să se implice autorităţile, Universitatea din Craiova, clubul sportiv. Este un miting pentru formarea unei noi echipe. Vrem o echipă a noastră, care să fie urmaşa spirituală a Universităţii, cu aceleaşi culori, acelaşi palmares, aceeaşi stemă, dar care să ne reprezinte, în care suporterii să aleagă preşedintele, să aibă un cuvânt de spus. Cine vrea asta, să vină să ne susţină. Acum s-a tras linie, vrem să continuăm de la zero”, a declarat Virgil Cancea, reprezentantul legal al Asociaţiei Suporterilor Olteni.

1 COMENTARIU

  1. bravo baieti insfarsit o actiune demna de toata lauda si consideratia tuturor iubitorilor de fotbal din oltenia.sa dea dumnezeu sa avem succes.

Comments are closed.