Prins la volan cu permis fals

0
102

În seara zilei de 18 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au oprit, pentru control, un autoturism ce circula pe strada “Constantin Brâncuși”, din municipiul Craiova. La volanul autoturismului a fost legitimat un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Sadova, care a prezentat polițiștilor un permis de conducere aparent emis de către autoritățile române. În urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere, existând suspiciunea că actul prezentat este fals. Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fals și uz de fals.