Ludovic Orban vrea să meargă până la capăt cu primarii care au migrat la PSD

0
520

Preşedintele PNL, Ludovic Orban s-a întors ieri, la Craiova, asta după ce în urmă cu două săptămâni a fost pe scenă la un miting de lansare a candidaţilor pentru alegerile europarlamentare. Liderul liberalilor a fost în câteva localităţi din judeţul Dolj, unde le-a vorbit oamenilor atât despre importanţa acestor alegeri, care vor avea loc luna viitoare, pe 26 mai, cât şi despre referendumul declanşat de şeful statului. Ludovic Orban a mers însoţit de Violeta Alexandru, candidat pe listele PNL pentru alegerile europarlamentare, fost ministru pentru Dialog Social, în guvernul Cioloş, dar şi de parlamentarii doljeni.

Liberalii doljeni şi-au luat inima-n dinţi şi au sesizat Instituţia Prefectului cu privire la migraţia unor primari către PSD. PNL Dolj a solicitat ieri, de îndată şi de urgenţă, Prefectului Judeţului Dolj să emită ordinul privind încetarea manadatelor de primar mai multor edili : Daniel Marius Cîrstianu – comuna Radovan; Eugen Giurcă – comuna Sălcuţa; Vasile Traian Stan – Teslui; Marius Dinulescu – Catane; Florea Neacşu –  Gighera; Florel Catană – comuna Galicea Mare şi nu în ultimul rând Gheorghe Popa – comuna Mischii. „Având în vedere dispoziţiile art 5, alin 2 din Legea 27/1996 a Partidelor Politice, coroborate cu art 15, al 2 din Legea 393/2004 privind Statutul Aleşilor Locali, considerăm că prin poziţia adoptată în mod public în data de 11 aprilie 2019, prin care cei amintiţi mai sus au aderat în mod public la un alt partid politic, faţă de cel pe listele căruia au candidat şi au obţinuzt prezentul amndat de primar, aceştia se regăsec în dispoziţiile amintite mai sus, aderarea la un alt partid constituind demisie de drept din partidul pe listele căruia şi-au obţinut mandatul”, a explicat Ştefan Stoica, preşedintele PNL Dolj.

„Milioane de români au plecat în UE”

Liderul liberalilor doljeni a mai spus că la cele două întâlniri de ieri, de la Apele Vii şi de la Castranova au participat câteva sute de cetăţeni, care au pus întrebări diverse, manifestând interes faţă ceea ce se întâplă cu România şi viitorul acestei ţări. „Tema importantă a fost migraţia. Migraţia românilor. O problemă cu care ne confruntăm şi în judeţul Dolj. Din statistici rezultă clar că după Siria, urmează România în ceea ce priveşte migraţia. Milioane de români au plecat în UE, căutându-şi un loc de muncă. Din păcate, mulţi din cei care au plecat nu se mai întorcm, pentru că şi-au reîntregit familiile acolo. Adică, există riscul depopulării. România a fost condusă dezastruos de PSD în ultimii ani, cu toate că au avut la dispoziţie fonduri europene, cu toate că bugetul a crescut de la an la an”, a mai completat Ştefan Stoica.

La rândul său, Ludovic Orban, preşedintele partidului a spus că dacă prefectul judeţului nu face demersurile necesare, PNL îl va da în judecată, liberalii dorind să dea o lecţie prin această solicitare şi să se renunţe la migraţia primarilor, care reprezintă o formă de lipsă de respect faţă de alegători. „PSD a împrăştiat o minciună prin acele ziare pe care le distribuie Poşta Română şi anume că PSD vrea să lupte împotriva dublului standard”, a spus Orban

Orban, atac la Nicolicea

Preşedintele PNL Ludovic Orban, nu a ratat ocazia nici de data aceasta, să facă referire la nominalizarea deputatului Eugen Nicolicea pentru funcţia de ministru al Justiţiei, de către PSD. Orban a spus că social-democraţii s-au făcut de râs încă o dată, cu numele propuse pentru portofoliile remaniate, iar a-l schimba pe Tudorel Toader cu Eugen Nicolicea la Ministerul Justiției este „ca şi cum l-ai schimba pe Dragnea cu ta-su”. Liderul PNL a mai spus că Eugen Nicolicea va ajunge ministru al Justiției „când o face plopul mere şi răchita micşunele”. „E clar că Dragnea a ajuns la un asemenea nivel de disperare să scape de puşcărie încât şi-a găsit singurul inconştient care este dispus să iniţieze ordonanţa privind aministia şi graţierea. Dar vreau să îi liniştesc pe români şi să le spun că era vorba aia cu când o face plopul mere şi răchita micşunele. O să ajungă Nicolicea ministrul Justiţiei când o face plopul mere şi răchita micşunele”.