Elevii clasei a III-a E de la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” sunt „Voluntarii Iepurașului”

0
426

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” în colaborare cu Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica” desfășoară astăzi, 19 aprilie 2019, acțiunea „Voluntarii Iepurașului”, ce are ca obiectiv colectarea de rechizite pentru elevii din comunitățile defavorizate.

Bibliotecarele Stela-Marinela Bogoslov, Mădălina Băileșteanu și Sofia-Lavinia Cercel se află, astăzi, la această instituție de învățământ, mai precis în mijlocul elevilor clasei a III-a E (coord.: prof. Mihaela Gheorghiu), pentru că ei sunt „Voluntarii Iepurașului”.

«Atât prin această activitate, cât și prin proiectul „Un cititor, o carte” ne propunem să ne implicăm activ în ameliorarea condițiilor de studiu pentru elevii din comunitățile rurale defavorizate. Toate rechizitele colectate vor fi donate către elevii care au cea mai mare nevoie de ele. Doresc să subliniez și să felicit totodată exemplul de implicare pe care ni-l oferă elevii de la Școala Gimnazială „Gheorghe Țițeica”. Gestul lor este de-a dreptul emoționant. Ne dorim să genereze un efect multiplicator în așa fel încât un număr cât mai mare de școli să se implice în demersuri similare», a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.

În vederea stabilirii unei colaborări în direcția colectării de rechizite pentru elevii din comunitățile defavorizate, profesorii sunt invitați să apeleze numărul de telefon 0251532267, interior 110.