În căutarea micilor grădinari din fața blocului!

1
613

Grădinile din fața blocurilor trebuie să arate ca niște mici oaze de verdeață, cu umbră răcoroasă și un strop de culoare. Plecând de la această idee, autoritățile locale au gândit un proiect frumos care să-i ajute pe craioveni să devină buni gospodari și să-și creeze propriul loc pentru relaxare.

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public și Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova lansează un proiect tentant pentru cetățeni. Autoritățile au declarat perioada 23-29 aprilie drept „Săptămâna Gospodarului” și, în cadrul acesteia, au venit cu o provocare interesantă pentru toți craiovenii care locuiesc la bloc. Cu mic cu mare, aceștia trebuie să-și găsească timp liber și să facă, împreună, curat în grădinile din fața blocurilor. Recomandarea fiind, bineînțeles, să le amenajeze cât mai frumos, punându-și în valoare imaginația și, de ce nu, chiar și pasiunea pentru grădinărit, acolo unde există.

Transport gratuit pentru resturile vegetale

Autoritățile dau și ele o mână de ajutor. După ce gospodarii vor strânge toate resturile vegetale, crenguțe uscate, fire de gard viu, răvășite după iarnă, sau multă vegetație uscată, cei de la RAADPFL Craiova vor sosi și vor transporta gratuit tot gunoiul care va fi scos de către locatari. Autoritățile îi încurajează să-și curețe spațiile verzi din fața blocului chiar și pe cei care nu s-au gândit până acum că porțiunea micuță de pământ care se găsește sub balcoanele lor poate să se transforme într-un loc plăcut, precizând că vor ridica gunoi vegetal, indiferent de cantitate, scopul fiind ca mediul de la bloc să-și schimbe înfățișarea.

Locatarii, încurajați să-și fotografieze grădina

Munca locatarilor nu va fi în zadar. Pe lângă faptul că, la final, vor avea mini-părculețul lor în care pot să coboare ca să respire un aer mai curat, îmbogățit de oxigenul straturilor de verdeață, cei mai creativi gospodari se vor alege și cu un premiu. Cetățenii sunt încurajați să posteze fotografii cu grădina din fața blocului, gata amenajată, ca și comentarii atașate la postarea de pe pagina de facebook a instituției (RAADPFL Craiova). „În funcție de voturile primite și de numărul de susținători, se va decide care este cea mai frumoasă grădină din fața blocului din Craiova și, implicit, care sunt cei mai buni grădinari, gospodari ai orașului”, precizează conducerea RAADPFL Craiova. Drept premiu, locatarii desemnați cei mai buni grădinari vor primi, în toamnă, din partea regiei, material dendro-floricol pentru amenajarea spațiului verde.

O oază de verdeață în cartierul Brazda lui Novac

La scurt timp de la lansarea competiției, comentariile, însoțite de fotografii cu mici grădini, lucruri frumoase realizate de mâinile locatarilor, au început să sosească. Imagini cu o grădină minunată au fost postate de craioveanca Claudia Borleanu. Deși locuiește la etajul 3, într-un bloc din cartierul Brazda lui Novac (blocul 32, Scara 2), cu răbdare și multă pricepere, tânăra a reușit să schimbe complet imaginea din fața blocului său. „La început, mi-am cumpărat gard și am împrejmuit o porțiune pe care am considerat că o pot îngriji, apoi m-am apucat de defrișat. După ce am curățat locul, m-am gândit cum ar trebui să arate o grădiniță de flori de la bloc. Am desenat straturile de flori și aleile, apoi m-am apucat de plantări”, povestește, cu multă însuflețire, craioveanca Claudia Borleanu.

Craioveanca Claudia Borleanu, un grădinar în timpul liber

O parte dintre flori le-a cumpărat, iar pe altele le-a primit de la rude și prieteni. În rondurile delimitate atent de șiruri de pietricele albe, au fost puși la încolțit bulbi de diferite soiuri de flori. Până să răsară plantele și toată grădinița să prindă conturul pe care-l are astăzi, Claudia Borleanu a trebuit să coboare de mai multe ori de la etajul trei ca să se îngrijească de toate: să îndepărteze iarba și să ude răsadurile, să refacă, din păcate, și mici stricăciuni care mai apăreau peste noapte. Pasiunea pentru flori și, în general, pentru frumos, a determinat-o însă să meargă mai departe. Claudia Borleanu și-a îngrijit terenul cât a putut de bine, a plantat zambile, ghiocei, lalele, crini, primule și trandafiri, iar acum blocul său se mândrește cu un loc de relaxare, verde și colorat, care aspiră, pe drept cuvânt, la titlul de cea mai frumoasă grădină de bloc din municipiul Craiova.

1 COMENTARIU

  1. interesant … da’ cu locatarii care se cred stapanii spatiilor comune din interiorul si din jurul blocului, pentru acces si uz strict personal, ce facem …??? care inchid, imprejmuiesc totul si ocupa totul…??? el parcheaza, el stabileste, el inchide, el deschide … el hotaraste … pe astia cand ii oprim din mosierismul lor …???

Comments are closed.