Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru: „Peninsula Coreeană se află într-un moment crucial”

0
381

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreședintele Grupului S&D pentru politică externă, a subliniat faptul că evoluțiile spre perspectiva unei concilieri în Peninsula Coreeană reprezintă o oportunitate diplomatică, atât pentru regiune, dar și la nivel global. Declarația eurodeputatului român a fost făcută în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, în contextul celei mai recente dezbateri privind situația din Coreea de Nord și acordul la care s-ar putea ajunge între Phenian și Seul la summitul de la finalul acestei luni.

Conform eurodeputatului Victor Boștinaru: „Când am discutat ultima oară despre situația din Coreea de Nord acum câteva luni, nu mulți dintre noi își imaginau că astăzi vom discuta despre asemenea evoluții sau chiar că vom putea folosi termeni ca perspective de pace. Să fim însă optimiști precauți!

            Jocurile Olimpice de iarnă au contribuit la atenuarea tensiunilor, dar nu există nicio îndoială că trebuie să fim recunoscători comunității internaționale pentru că ne-a unit în condamnarea folosirii rachetelor balistice și a dezvoltării programului nuclear din Coreea de Nord, exercitând o presiune puternică. Suntem de asemenea recunoscători președintelui Moon al Coreei de Sud pentru că a demonstrat o conducere incredibilă și un angajament pentru pace.

            UE a jucat un rol important aici. Am impus sancțiuni care au mers mai departe decât cele impuse de Consiliul de Securitate al ONU, iar Înaltul Reprezentant Mogherini a folosit toate instrumentele diplomatice de care dispunea pentru a media o soluție pașnică a crizei.

            Acesta este într-adevăr un moment crucial. Trebuie sa fim optimiști, dar realiști în același timp. Este o oportunitate pe care nu ar trebui să o ratăm, dar nu stă totul în mâinile noastre și de aceea trebuie să ținem garda sus.

            Vizita lui Kim Jong-un la Beijing și viitoarele reuniuni la nivel înalt dintre cele două Coreei și între liderul nord-coreean și președintele american sunt pași foarte încurajatori în direcția unei soluții negociate a crizei.

            Pacea, securitatea și stabilitatea în Peninsula Coreeană sunt esențiale nu numai pentru regiune, ci pentru întreaga lume. Îi mulțumesc din nou Înaltului Reprezentant Mogherini pentru munca ei, nu întotdeauna vizibilă, dar totuși eficientă, și am încredere că eforturile diplomatice ale UE vor continua și în acest moment crucial.”