Având în vedere că în perioada sărbătorilor pascale se înregistrează o creştere semnificativă a consumului şi implicit a producerii, transportului, depozitării şi comercializării de produse alimentare atât de origine animală, cât şi de origine non-animală, direct către consumatorul final, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj a dispus o serie de măsuri specifice. Controalele efectuate au dus la confiscare a peste o tonă de carne de miel, de pasăre şi alte produse. Nu au scăpat verificărilor pieţele, supermarketurile, abatoarele şi târgurile rurale.
Ca de fiecare dată, nici în acest an acţiunile întreprinse de inspectorii sanitar-veterinari cu prilejul sărbătorilor pascale nu au făcut rabat de la constatarea unor nereguli. Unele mai grave ca altele. În acest sens, în perioada 15.03.2017 – 15.04.2017, inspectorii din cadrul D.S.V.S.A. Dolj, dar şi medicii veterinari din cadrul Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (C.S.V.S.A.) şi ai Circumscripţiilor Sanitare Veterinare Zonale (C.S.V.Z.) au efectuat o serie de controale în târgurile de animale, pieţele agroalimentare, abatoarele şi centrul de sacrificare temporară a mieilor, unităţile de tranşare, unităţile de depozitare, unităţile de alimentaţie public şi unităţile de comercializare a alimentelor şi alte unităţi.
Peste 600 de verificări
„Pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare au fost efectuate 639 de verificări şi controale la unităţi autorizate şi înregistrate sanitar-veterinar, astfel: 9 abatoare, 11 unităţi de procesare, 15 depozite frigorifice, 36 depozite alimentare, 265 magazine alimentare, 103 unităţi alimentaţie publică şi baruri, 23 supermarkeuri, 19 pieţe agroalimentare, 25 carmangerii/măcelarii, 28 laboratoare patiserie, 12 pescării, 71 de târguri rurale şi alte unităţi”, ne-a precizat dr. Andrei Butaru, director executiv al D.S.V.S.A. Dolj.
În urma controalelor au fost aplicate 36 de amenzi contravenţionale în valoare de 168.400 lei şi 42 avertismente. Au fost aplicate o Ordonanţă de Încetare a Activităţii la o unitate fără aprobare sanitară veterinară şi două Ordonanţe de Suspendare a Activităţii pentru neîntreţinerea corespunzătoare a spaţiilor şi nerespectarea normelor de igienă.
Vânzarea în spaţii neaprobate, una dintre deficienţe
Au fost sacrificaţi 1.164 de miei în abatoarele autorizate pentru schimburi intracomunitare şi în centrul de sacrificare temporar. A fost confiscată cantitatea de 1.142,5 kg carne de miel, carne de pasăre şi alte produse.
Principalele deficienţe constatate cu ocazia acestor controale au fost: comercializarea produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, comercializarea cărnii de pasăre fără a respecta normele sanitare veterinare, depozitare necorespunzatoare, spaţii neîntreţinute corespunzător, etichetare necorespunzătoare.