Ajutor financiar pentru producătorii de lapte

0
342

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoştinţă producătorilor agricoli că în data de 12 aprilie 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253, Hotărârea nr. 211/2017 privind distribuirea unei sume pentru producătorii de lapte din suma stabilită în anexa la Regulamentul delegat (UE) 2016/1.613 al Comisiei din 8 septembrie 2016 de prevedere a unor ajutoare de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor. Termenul-limită de depunere a cererilor în acest sens este 2 mai 2017, inclusiv. Printre condiţiile cumulative cerute de legislaţie: fermierii să deţină minimum 3 şi maximum 9 capete de vaci, înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor.

apiaAjutorul financiar se acordă producătorilor de lapte, persoane juridice (PJ), persoane fizice (PF), persoane fizice autorizate (PFA), întreprinderi individuale (II), şi întreprinderi familiale (IF) care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: deţin un efectiv de vaci de lapte de minim 3 şi maxim 9 capete, pe beneficiar, identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor (RNE) la data depunerii cererii; au livrat/vândut direct minim 4 tone de lapte în perioada 1 aprilie 2015 – 31 martie 2016; să deţină Registrul Individual al Exploataţiei (RIE) cu cod ANSVSA; produc şi livrează/vând direct lapte la data depunerii cererii.

Mai puţin de două săptămâni pentru solicitare

  Producătorii de lapte care deţin un efectiv de vaci de lapte mai mic de 3 capete sau mai mare de 9 capete nu beneficiază de prevederile prezentei hotărâri. Cererile pentru această schemă de ajutoare de adaptare excepţională destinată producătorilor de lapte se depun la Centrele APIA până la data de 2 mai 2017, inclusiv, însoţite de următoarele documente (care se prezintă şi în original): copie a BI/CI al/a solicitantului persoană fizică; copie a certificatului de înregistrare la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cazul persoanelor juridice PJ/PFA/II/IF; copie de pe paşaportul fiecărei vaci de lapte existente în exploataţie la data depunerii cererii; copie de pe prima şi ultima pagină din RIE, din care să rezulte numărul de vaci existente în exploataţie la data depunerii cererii; extras din RNE care atestă numărul de vaci de lapte identificate şi înregistrare la data depunerii cererii detaliat pe crotalii, dovadă cont bancar activ bancă/trezorerie.

Actele doveditoare vânzării laptelui

  vaciDupă caz, se mai pot solicita copii de pe facturi sau de pe fila din carnetul de comercializare sau copie de pe avizul de însoţire a mărfii şi/sau de pe dispoziţia de încasare pentru producătorii care efectuează vânzarea laptelui prin automate de lapte, prin care să se ateste livrarea/vânzarea direct a minim 4 tone lapte în perioada 1 aprilie 2015-31 martie 2016;

  În unele situaţii mai pot fi cerute: copie de pe cel puţin un contract cu un prim-cumpărător, încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii cererii, însoţită de copii de pe cel puţin o factură sau cel puţin o filă din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, datată în anul 2017; copie de pe fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, pentru vânzarea direct datată în anul 2017; copie de pe cel puţin un aviz de însoţire a mărfii şi de pe cel puţin o dispoziţie de încasare a valorii/documente fiscal aferente laptelui comercializat în anul 2017; copie de pe cel puţin o factură de vânzare directă a laptelui în anul 2017, prin PFA, II, IF, PJ.

Banii se vor plăti până la finele lui iunie a.c.

  Suma alocată pentru acest tip de ajutor excepţional este de 24.284.644,98 lei, echivalent a 5.448.041,5 euro, care se asigură din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017. Plăţile pentru ajutoarele de adaptare excepţionale destinate producătorilor de lapte şi fermierilor din alte sectoare de creştere a animalelor se efectuează până la data de 30 iunie 2017.