Expoziţie inedită de fotografie la Craiova, dedicată Zilei Forţelor Terestre

0
423

18O expoziţie unicat, de o valoare excepţională, reprezentând militari români – ardeleni – înrolaţi în armata austro-ungară, este vernisată la Galeriile de Artă ale Cercul Militar Craiova astăzi, ora 10.00. Organizat de Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu”, evenimentul face parte din seria celor dedicate Zilei Forţelor Terestre, sărbătorită pe 23 aprilie, de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, patronul şi ocrotitorul Armatei Române.

10Expoziţia de fotografie militară „Militari români din armata austro-ungară” (Marele Război pentru întregirea patriei 1916-1918) cuprinde fotografii înfăţişând militari români (ardeleni) înrolaţi în armata austro-ungară. Imaginile au fost prelucrate de col. (r.) Mircea Anghel, preşedintele Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu”, după negative realizate pe sticlă de bunicul unui bun prieten înrolat în armata austro-ungară. „Este vorba despre domnul Anton Dragoş, un foarte apreciat grafician şi caricaturist de la Bucureşti, care mi-a încredinţat negativele pe care eu le-am transpus în format digital, pentru a le prezenta publicului craiovean”, explică Mircea Anghel.

16„Au existat chiar regimente întregi de români care au fost obligaţi la un moment dat să lupte chiar împotriva fraţilor lor de la sud de Carpaţi. Este un subiect neabordat până acum sau despre care unii nu prea vor să audă sau să se vorbească. Sunt, totuşi, români de-ai noştri care au luptat şi s-au jertfit în primul Război Mondial, chiar dacă au făcut-o pentru partea adversă”, mai spune artistul fotograf craiovean Mircea Anghel.

Expoziţia este dedicată Zilei Forţelor Terestre din Armata Română (23 aprilie) şi face parte dintr-o serie de manifestări organizate de Cercul Militar Craiova. Între acestea, adunări şi simpozioane ale cadrelor din rezervă şi retragere şi ale asociaţiei veteranilor Scorpionilor Roşii, la care se adaugă un spectacol dedicat aceleiaşi aniversări.

14Tot zilele acestea, Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu” va organiza la Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova vernisajul unei expoziţii omagiale retrospective de artă fotografică a av. Mihai Dan-Călinescu – E.FIAP, eveniment prilejuit de împlinirea, chiar în ziua Marelui Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Armatei Romane, a 18 ani de la înfiinţarea fotoclubului.