Erdogan la CNN: Sunt într-adevăr un muritor, aş putea muri în orice moment

0
357

erdogan cnnPreşedintele Turciei susţine într-un interviu acordat exclusiv postului CNN că reformele constituţionale aprobate de o majoritate fragilă în referendumul controversat de duminică nu-l transformă într-un dictator, deşi îi lărgesc considerabil puterile.

Recep Tayyip Erdogan a dezminţit că aceste reforme constituţionale reprezintă un pas mai aproape spre instalarea unei dictaturi în Turcia.

Odată revizuită, legea fundamentală îi va permite preşedintelui turc să desfiinţeze funcţia prim-ministrului şi să-şi asume noi puteri extinse prin decrete prezidenţiale. De asemenea, Erdogan va putea să-şi numească propriul cabinet de miniştri şi o parte din judecători, precum şi să examineze legi respinse de către Parlament.

În interviul acordat CNN, Erdogan el a insistat că reformele nu au nimic de a face cu dorinţa sa de putere, ci mai degrabă cu nevoia de a îmbunătăţi sistemului politic din Turcia.

Alegătorii turci au aprobat duminică cu o majoritate fragilă de 51,4% un pachet de reforme constituţionale, care vor transforma ţara dintr-o republică parlamentară într-una prezidenţială. Acest pachet a fost înaintat prin legislativ de către Partidul Justiţie şi Dezvoltare (AKP).

Însă, Erdogan a respins ideea că ar susţine reformele constituţionale din dorinţa de a căpăta mai multe puteri, precizând că este vorba despre îmbunătăţirea sistemului politic din Turcia.

Odată revizuită, legea fundamentală îi va permite preşedintelui turc să desfiinţeze funcţia prim-ministrului şi să-şi asume noi puteri extinse prin decrete prezidenţiale. De asemenea, acesta va putea să-şi numească propriul cabinet de miniştri şi o parte din judecători, precum şi să examineze legi respinse de către Parlament.

Recep Tayyip Erdogan a reuşit, deja, în ultimii ani să transforme o poziţie în mare parte ceremonială într-o bază puternică de putere, lansând o campanie masivă de epurare a disidenţilor, care s-a intensificat după lovitura de stat eşuată din noaptea de 15-16 iulie 2016. Peste 47.000 de persoane au fost arestate după puciul eşuat, iar aproape 200 de jurnalişti sunt în spatele gratiilor.

Erdogan a vorbit şi despre procesul îndelungat de aderare la Uniunea Europeană, acuzând ţările membre că nu şi-au respectat promisiunile faţă de Turcia.