Burse  pentru studenţi romi

0
409

studentiStudenţii de etnie  romă pot aplica,  pentru  anul universitar 2017-2018,  la  programul de burse  Roma  Education  Fund, care îşi  propune  să  contribuie la  dezvoltarea unei mase critice de romi, absolvenţi de învăţământ superior, încrezători  şi mândri  de  identitatea  lor  romă, specialişti în domeniul  academic şi social, dotaţi  cu  abilităţi  şi  competenţe  care  să  le  permită să  devină profesionişti  în domeniile  studiate, dar  şi să rămână conectaţi la  comunitatea romă şi  să acorde sprijin  în continuare  la dezvoltarea  şi  includerea ei în  societate.

Pentru aceasta, programul de  burse  oferă  sprijin  studenţilor romi, pentru a le  facilita accesul la  învăţământul   superior  în  ţările  de  reşedinţă  sau  în  străinătate şi le  sprijină  eforturile  academice  în timpul  studiilor,  pentru a  putea  absolvi cu succes.  Bursele sunt  oferite pentru un  an universitar,  iar studenţii   îşi pot reînnoi  aplicaţia    şi  pot  intra în competiţia lansată în  fiecare an.  Programul  de   burse  amintit  acordă astfel  de  beneficii pe  baza meritului academic pentru studenţii romi, care urmează studii  de  licenţă, master sau doctorat  în cadrul  universităţilor acreditate de stat  în România,  Albania,  Bosnia-Herţegovina,  Bulgaria,  Croaţia, Cehia,  Kosovo, Macedonia,  Muntenegru, Republica Moldova,  Rusia,  Serbia,  Slovacia, Turcia  şi Ucraina.

Sunt  disponibile patru  tipuri de burse: Roma Memorial University  Scholarship  Program   (termen-limită de depunere a  aplicaţiilor: 12  mai);   Law and Humanities Program (16  mai); Roma Health  Scholarship  Program (11 mai); Roma International  Scholar  Program  (25 iulie). Ghidurile  şi formularele de  aplicare pot  fi găsite la   adresa http://www.romaeducationfund.hu/cum-sa-aplicati-la-programul-de-burse-0.