„Zilele Tehnicii Studenţeşti”, o şansă în plus pentru toţi

0
404

Ieri, la Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică, din cadrul Universităţii din Craiova, au debutat „Zilele Tehnicii Studenţeşti (ZTS)”, principalul organizator fiind Organizaţia Studenţilor din Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică (OSACE), având mai mulţi parteneri, uar sprijinul Universităţii din Craiova, al autorităţilor şi al Casei de Cultură Studenţească a fost imens. Se are în vedere participarea tinerilor la cât mai multe proiecte , care să aibă şi aplicabilitate.

 Studenţii , alături de cadrele didactice, participă la cea de-a VIII- a ediţie a ZTS. „O carieră în domeniul tehnic porneşte de la dorinţa de a inova şi de la pasiunea pentru tehnologie. În 2004, proiectul ZTS a fost o probă de foc pentru coeziunea OSACE. Succesul obţinut a dus la susţinerea anuală a acestui eveniment şi a contribuit la îmbunătăţirea imaginii organizaţiei în mediul universitar şi comunitate. Avem, în aceste zile, până pe 22 aprilie, alături de noi şi colegi din alte centre universitare. Lângă noi au fost de-a lungul anilor, autorităţile locale şi conducerile Facultăţii de Automatică, respectiv Universităţii din Craiova”, a spus  Florina Besnea, preşedinte al OSACE.

Sprijin necondiţionat din partea mediului academic

 Ionuţ Dumitrache, director al Casei de Cultură a Studenţilor Craiova, prezent la întâlnire, a punctat: „Ne dorim să reuşim atragerea tinerilor în proiecte tehnologice. Să nu uităm că tot ceea ce se află la Casa Studenţilor se constituie în creaţii ale tinerilor şi cadrelor didactice care i-au îndrumat. Aşteptăm să veniţi cu idei noi, care să poată fi puse în aplicare”. Prof. univ.dr.  Dan Selişteanu, prodecan al Facultăţii de Automatică a ţinut să precizeze: „Iniţiativa voastră este deosebită. Sper ca toate proiectele să aibă corespondent şi în mediul economic, prin punerea lor în practică”. La rîndul său, prof.univ.dr.  Nicu Bîzdoacă, prorector pentru Informatizare şi Administrarea Fondurilor Europene al Universităţii din Craiova, a declarat: „Vă vom acorda tot sprijinul în derularea proiectelor şi aveţi susţinerea noastră necondiţionată. Puteţi aduce o schimbare în bine şi vă doresc să o faceţi, iar dezbaterile din aceste zile sper să fie transpuse în realitate”.